Caută
Close this search box.

Incredibil! Cei care lucrează la Parlament primesc spor de periculozitate. Cauza ar fi antena de pe clădire

Pe Palatul Parlamentului se află o antenă, ca pe multe alte blocuri şi clădiri din România. Numai că această antenă de pe Palatul Parlamentului este total diferită de celelalte.

Da, pentru că ar emite nişte radiaţii, iar din acest motiv angajaţii Palatului Parlamentului primesc sporuri la salariu. Atenţie! – ei ar lucra în condiţii periculoase, arată Digi24.

Iată deci, Parlamentul este periculos chiar şi pentru angajaţii.

Este vorba despre sume care ajung şi la 3.000 de lei lunar. De sporuri se vor mai bucura secretarul general, experţii parlamentari, dar şi cofetarii şi femeile de serviciu.

Cei care, chiar muncesc în condiţii grele, în subsolurile întunecate şi mucegăite ale Palatului Parlamentului, primesc şi ei sporuri, dar mult mai modeste, de câteva sute de lei.

VEZI AICI TOATE SPORURILE/ SENAT şi CAMERA DEPUTATILOR

Angajaţii din Camera Deputaţilor beneficiază de spor de 15% pentru condiții vătămătoare, mai mare cu 5% faţă de anul trecut. Astfel, secretarul general are un salariu de bază de peste 20.000 de lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 3.000 lei.

Consilierii parlamentari au şi ei un spor care poate depăşi 1.500 lei.

Experţii parlamentari, cofetarii, bucătarii sunt alţi beneficiari.

Secretarul general al Senatului primeşte şi el un spor de 3030 de lei, la un salariu ce depăşeşte 20 de mii de lei.

Directorii generali au un spor de circa 2300 de lei.

Consilierii parlamentari au în plus la salariu între 980 şi 1500 de lei. Sporuri mai primesc şoferii şi muncitorii necalificaţi.

Beneficii pentru angajaţii din Camera Deputaţilor

Spor pentru condiţii vătămătoare 10% – 15%

Secretarul general – 20.194 lei + spor 3.029 lei

Director general – 15.433 lei + spor 2.315 lei

Consilierii parlamentari – 10.368 lei + spor 1.555 lei

Cofetar 3.670 lei + spor 551 lei

Şofer 4.629 lei + spor 694 lei

Beneficii pentru angajaţii din Senat

Spor pentru condiţii vătămătoare 10% – 15%

Secretarul general – 20.194 lei + spor 3.030 lei

Director general – 15.433 lei + spor 2.315 lei

Consilierii parlamentari – 10.062 lei + spor 1.510 lei

Muncitor necalificat – 1 900 lei + 285 lei

Unii parlamentari nu sunt mulţumiţi de această situaţie şi spun că şi-ar dona aceşti bani dacă i-ar primi.

„O lege făcută pe genunchi”

Lucian Viziteu, deputatul USR, consideră că aceste sporuri sunt mită de la PSD.: „Din ce ştiu eu există categorii de meserii foarte riscante în România cum sunt construscţiile, transportuile… cei din administraţie nu cred să aibă riscuri. USR a votat împotriva legii salarizarii, o lege făcută pe genunchi, care va crea o busculadă în sistemul de salarizare. E doar o manevră a PSD prin care oferă o mita electorală. Vom decide în grup dacă vom dona acei bani. Nici nu ştiam că există astfel de antene, dacă reprezintă un pericol, vom lua măsuri, dar nu cred că justifică o mărire de salarii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri