Caută
Close this search box.

Când masa de Paști devine un coșmar. Peste 1200 de bucureșteni au avut nevoie de ambulanță

Peste 1200 de bucureșteni a avut nevoie de Ambulanță în ultimele 2 zile, iar peste 400 de cazuri au chemat Salvarea numai în noaptea de Înviere, a declarat pentru MagnaNews.ro dr.Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Cele mai multe solicitări au vizat indigestiile, colicile abdominale și lipotimiile.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că, în Noaptea de Înviere, au fost mobilizaţi peste 4.600 de pompieri cu 800 de autospeciale de stingere, fiind pregătite peste 320 echipaje SMURD. Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în peste 1000 de situaţii.

„La nivel naţional au fost derulate 1.038 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 59 misiuni de stingere a incendiilor, 872 cazuri SMURD (868 pentru acordarea primului ajutor medical şi 4 misiuni de descarcerare) şi 107 pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii”, transmite IGSU.

Un bărbat de 65 de ani a murit, sâmbătă noaptea, în timp ce participa la slujba de Înviere, acesta fiind prezent la o biserică din Sectorul 6 al Capitalei, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri