Caută
Close this search box.

A murit marea actriţă Carmen Stănescu

Actriţa Carmen Stănescu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani.

Informaţia a fost confirmată, de actriţa Ilinca Tomoroveanu, director adjunct al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

„Este adevărat, doamna Carmen Stănescu a murit azi noapte. Bănuiesc că motivul este boala de care suferea dânsa”, a precizat Ilinca Tomoroveanu, conform Agerpres.

Carmen Stănescu s-a născut în 29 iulie 1925 în Bucureşti. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944 -1948, la clasa profesoarei Mărioara Voiculescu, apoi a debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Fraţii Karamazov”. Începând de atunci şi până astăzi, a interpretat zeci de roluri pe scena Teatrului Naţional, precum şi pe scena altor teatre din Bucureşti. De-a lungul carierei a avut ocazia să joace cu toți maeştrii teatrului românesc, dar şi cu actori din generaţia tânără.

Actriţa Carmen Stănescu s-a căsătorit în 1957 cu actorul Damian Crâşmaru. Nu au avut copii.

Ultimul ei proiect datează din 2010, filmul documentar „Măria sa, Birlic”, unde a interpretat propriul rol. La TNB a jucat ultima oară în 2004, în „Egoistul”, în regia lui Radu Beligan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri