Caută
Close this search box.

Începe al III-lea Război Mondial după un mesaj pe Twitter al lui Trump?

Va începe al III-lea Război Mondial cu un tweet, se întreabă toată lumea după mesajul extrem de dur al lui Donald Trump.

Chiar dacă președintele american este cunoscut pentru firea sa imprevizibilă și non-conformistă, un mesaj de o asemenea seriozitate, făcut pe Twitter, derutează.

Șeful Casei Albe le-a transmis rușilor că trebuie să se pregătească pentru rachetele americane, pentru că nu ar fi trebuit să se alieze cu „un nebun care își gazează propriul popor”, aluzie la Bashar al-Assad, liderul sirian. Totul se întâmplă după ce sâmbătă, dictatorul sirian ar fi ordonat un atac cu armă chimică asupra unei zone controlate de rebeli antiguvernamentali.

Nervii sunt întinși la maximum în Mediterana. Două nave militare americane se îndreaptă deja către estul Mediteranei, iar aviaţia civilă a fost deja avertizată asupra unui posibil bombardament, potrivit digi24.ro. Există deja şi o fereastră de 72 de ore, interval în care Eurocontrol le-a recomandat companiilor aeriene să modifice traseele de zbor care survolează estul Mării Mediterane.

Este Putin vinovat? Trump: S-ar putea, s-ar putea…

Acum două zile, Donald Trump a fost întrebat dacă Vladimir Putin este responsabil pentru asta. S-ar putea, s-ar putea, a răspuns Donald Trump. Și dacă e, răspunsul va fi unul foarte dur.

Între timp, Kremlinul i-a răspuns ironic și pe un ton superior lui Donald Trump: Moscova nu participă la „twitto-diplomaţie” şi susţine „abordările serioase”. Pe de altă parte, Moscova a profilat propriul scenariu şi propriile acuzații: presupusul atac chimic vizând rebeli sirieni la Duma a fost „regizat în faţa camerelor de luat vederi” de către Căştile Albe, o organizaţie de salvatori sirieni din zona rebelă, cea care a denunţat prima acest atac. Acuzaţia vine de la nivelul armatei ruse.

Statele Unite au două nave de război în Marea Mediterană, un distrugător şi un vas de transport. Marina americană are detaşate în lume opt submarine, poziţia lor este secretă, dar, dacă oricare dintre ele e în apropierea ţărmului sirian, poate ataca.

În această ripostă armată, Statele Unite ar putea conta pe ajutorul Franţei, care poate oricând să ridice avioane Rafale de la bazele sale din Iordania şi Emiratele Arabe Unite. Francezii mai au şi o fregată în Marea Mediterană, echipată cu rachete de croazieră.

S-ar putea alătura operaţiunilor şi britanicii, care au la dispoziţie o bază aeriană în Cipru.

Rusia, care a promis să apere trupele lui Bashar al-Assad, are două centre de operaţiuni: unul în apropiere de Latakia, celălalt – la Tartus.

Care sunt scenariile

Prima opţiune ar fi un atac asupra unei ţinte unice, aşa cum a fost cel din aprilie anul trecut, dar care, vedem acum, n-a împiedicat regimul Assad să recurgă iar la folosirea armelor chimice.

Al doilea scenariu ar fi un atac amplu asupra infrastructurii militare siriene, cu avertizarea prealabilă a celorlalţi actori implicaţi pentru a evita pagubele şi victimele colaterale.

O a treia opţiune ar fi, potrivit digi24.ro, ca americanii să bombardeze poziţiile armatei siriene, dar şi pe cele ale aliaţilor lor, inclusiv Rusia şi Iran. Ar fi însă o mişcare extrem de riscantă, care fără îndoială ar genera o ripostă din partea celor două puteri.

Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU: „Statele Unite sunt hotărâte să se asigure că monstrul care a folosit armele chimice împotriva sirienilor e tras la răspundere. Suntem într-un moment periculos. Marele rău reprezentat de folosirea armelor chimice era contestat, cândva, de întreaga lume, dar acum, e pe punctul să devină noua normalitate. Comunitatea internaţională nu trebuie să permită aşa ceva. (…) Rusia ar putea încheia masacrul fără sens, dacă ar dori asta. Imaginile cu copii morţi înseamnă foarte puţin pentru guverne precum Rusia, care cheltuie propriile resurse ca să-l susţină pe Assad”.

Vasili Nebenzia – ambasadorul Rusiei la ONU: „Am transmis Statelor Unite că utilizarea forţei armate sub pretexte înşelătoare va duce la repercusiuni grave. (…) Le cerem politicienilor occidentali să-şi tempereze discursul belicos, pentru a lua în calcul posibilele repercusiuni şi să oprească extinderea nesăbuită a ameninţărilor la adresa securităţii globale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri