Caută
Close this search box.

După atacul SUA și al aliaților, în Siria, preşedintele Al-Assad reacţioneză

Președintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, după atacurile desfăşurate în cursul nopţii de SUA, Franţa şi Marea Britanie asupra unor baze militare din Siria, că este “mai determinat ca oricând să lupte împotriva terorismului”.

“Agresiunile care au avut loc sâmbătă noapte va determina poporul sirian să continue lupta împotriva terorsmului”, a fost prima reacție a liderului de la Damasc, într-o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, scrie Arabnews.com.

Anterior, preşedinţia siriană a postat pe Twitter un scurt video care îl arată pe preşedintele Bashar al-Assad venind la birou, cu comentariul „o dimineaţă liniştită”.

Armata siriană a confirmat sâmbătă că unele dintre posturile sale au fost lovite de cele peste 100 de rachete lansate în cursul nopţii de forţele americane, britanice şi franceze, relatează dpa. În comunicat se mai menţionează, totuşi, că forţele de apărare siriene au reuşit să doboare majoritatea rachetelor, contracarând atacul cu “mare eficienţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri