Caută
Close this search box.

Rusia: Peste 100 de rachete, lansate în Siria. „Un număr semnificativ” au fost interceptate

Atacul occidental din Siria îi dă Rusiei prilejul de a-și etala tehnologia militară. Astfel, potrivit Ministerul Apărării rus, citat de AFP, Statele Unite şi aliaţii lor au lansat peste 100 de rachete asupra Siriei, iar ”un număr semnificativ” dintre ele au fost interceptate de forţele siriene.

„Peste 100 de rachete de croazieră şi rachete aer-sol au fost lansate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa de pe mare şi din aer asupra unor obiective siriene militare şi civile”, a precizat ministerul într-un comunicat citat de agenţia oficială de presă RIA Novosti, preluată de Agerpres.

Statele Unite au lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, împreună cu Marea Britanie şi Franţa, atacuri asupra unor obiective în Siria, susţinând că au atacat în special unităţi de producţie de arme chimice de care, conform Occidentului, ar dispune regimul lui Bashar al-Assad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri