Caută
Close this search box.

Trump, prima reacţie după atacul din Siria: Misiune îndeplinită

Preşedintele american Donald Trump a salutat sâmbătă o ”lovitură perfect executată” şi a mulţumit aliaţilor francezi şi britanici pentru ”misiunea îndeplinită” în Siria, transmit Reuters, dpa şi AFP.

”O lovitură perfect executată noaptea trecută. Le mulţumesc Franţei şi Marii Britanii pentru înţelepciunea lor şi puterea Armatei lor excelente. Nu ar fi putut fi un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită!”, a scris preşedintele Trump pe Twitter.

”Atât de mândru de marea noastră armată care va fi în curând’, datorită ‘miliardelor de dolari’ suplimentare deblocate sub administraţia sa, ‘cea mai bună pe care ţara noastră a avut-o vreodată”, a adăugat Trump într-un al doilea tweet, potrivit Agerpres.

Loviturile occidentale au vizat trei situri legate de programul de armament chimic al regimului lui Bashar al-Assad, în apropiere de Damasc şi în centrul Siriei, au indicat Washington, Paris şi Londra.

Un răspuns

  1. Raman la vechea mea teorie, ca focarele de acest gen, pot fi controlate si stinse, doar in locurile de origine…Mai jos un comentariu din 2015:”(Sept. 20, 2015)REPORTAJ Croaţia: Un şir nesfârşit de speranţă şi deznădejde. „Cu ce sunt de vină că ţara mea e distrusă?“ Un sat croat de la graniţa cu Serbia a devenit noul punct zero al crizei refugiaţilor. În decurs de numai 72 de ore, peste 17.000 de persoane au intrat pe teritoriul Croaţiei, fiind transportaţi mai departe spre Ungaria şi Slovenia, ţări care au ezitat iniţial să-i primească. La Tovarnik, aşteptarea, speranţa şi deznădejdea refugiaţiilor par​e​ să-i fi sleit ​​de puteri pe c​ei​ care visează la Europa…” ________________________––––––––––––________________________ Acest titlu (adus de le Adevarul, unde se poate citi) are si o fotografie panoramica, in care sunt cuprinse foarte distinct 23 de persoane, din care 21 SUNT PERFECT IDENTIFICATE A FI BARBATI, astepand la „o coada” cateva persoane sunt intinse pe jos dintre care una este -deasemeni- posibil sa fie femeie, alaturi de o fetita , in picioare.Repet, aceasta criza este serioasa si dezastruoasa pentru cei in miscare, insa lasata necontrolata, risca sa devina cea mai mare criza de refugiati, din istoria omenirii care va avea impact negativ asupra lor, a imigrantilor si -la fel- a primitorilor.Toti acestia au nevoie de ajutor, si trebuie sa-l primeasca pe termen scurt, dupa care trebuie sa fie incadrati in diverse activitati productive, pentru a-si castiga banii necesari, insa valurile succesive nu vor putea fi stavilite DECAT DACA SE IAU MASURILE CUVENITE LA LOCUL DE ORIGINE(Siria, Afganistan, Libia, etc.) , altfel foarte curand nu vor mai fi nciun fel de disponibilitati pentru un asa numar imens de noi-veniti.Sa nu uitam ca Europa este un continent mic, insa foarte populat, iar rata somajului nu este dintre cele mai reduse , in lume.Acesta este un moment in care ONU trebuie sa intervina decisiv, mai ales ca Liga Araba nu vrea sa se implice , asa cum a facut-o in Yemen.Situatia este de asa natura incat disruptiile si problemele de violenta(care vor aparea) create in Europa, vor afecta intreaga economie mondiala, este mai de dorit cheltuirea unor sute de milioane la locurile de origine, decat a multor miliarde, in tarile de primire, fara niciun sens, doar pentru a hrani oameni care ar fi putut sa muncesca si sa produca in locurile lor native… ONU are si dreptul si obligatia sa intervina armat in aceste tari si sa restabileasca ordinea (indifferent impotriva cui), iar toate tarlle membre mai bine ar suplimenta cotizatia pentru aceasta mare intreprindere, in loc sa cheltuiasca infinit mai mult cu garduri de zeci de km., la granite, mobilizari de trupe, si -in final- primirea a mii si mii de emigranti, care (iimpotriva planului meu) nu vor fi cazati si hraniti pe gratis o saptamana sau doua, ci luni si luni de zile.Iar acum am sa revin la fotografia amintita la inceput( cat si la multe altele, notate pe alte diverse pagini romanesti sau „internationale”), este definit si clar ca numarul acestor „refugiati din calea razboiului” este de cel putin 3/1 barbati/femei, ori stim ca raportul natural in toata lumea este de 51/49 , FEMEI /BARBATI (!), intrebarea imediata este cum de femeile nu se regasesc proportional in numarul acestor „fugiti din calea razboiului”? Raspunsul evident este ca acesti „barbati” isi abandoneaza copiii, sotiile, surorile si mamele,in loc sa faca cea ce trebuie…Iar acum, se poate da raspunsul correct intrebarii unuia dintre ei care se intreaba victimizant si chiar victimizat, ” ce vina are el ca tara sa este distrusa de razboi?” Are o foarte mare vina, ei sunt cei care si-au ales conducatorii care I-au tarat in aceste situatii, si asa cum si alte natii au iesit de sub tirania propriilor conduceri(vazi mai toata America de Sud) asa trebuie sa faca si ei.Iar cei care au facut-o au facut-o prin lupta, ASTA ESTE SI MODUL CUM TREBUIE SA O FACA SI EI, IAR LUPTA NU SE DA PE LA GRANITELE ALTOR TARI INDEPARTATE CI IN CAPITALA PROPRIEI TARI.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri