Caută
Close this search box.

Hagi, despre haosul din fotbalul juvenil românesc

În ceea ce ne privește, nu credem că înfrângerea de acasă, Viitorul-CFR Cluj 1-2, l-ar fi determinat pe Gheorghe Hagi să răbufnească. Mai ales că echipa sa nu a jucat deloc rău, iar în final ar fi putut foarte bine să egaleze, ba chiar să și învingă. Mult mai important este conținutul ideilor și vorbelor sale, conținut legat în mod direct și sincer de realitatea fotbalului românesc. Astfel, Gheorghe Hagi, antrenorul și finanțatorul Viitorului, Gică Hagi, antrenorul Viitorului, a criticat deschis, fără ocolișuri – așa cum o face întotdeauna – actuala organizare din fotbalul românesc, în special situația critică de la nivelul juniorilor.

Hai să ne așezăm și să vorbim despre lucruri serioase. Nu mai suport! Vreau să-i batem pe cei de afară. Nu sunt mai buni ca noi. Dar ne trebuie organizare. Fotbalul romanesc trebuie resuscitat! Liga 1, a 2-a și a 3-a trebuie organizate bine. Trebuie să existe și centre de copii și juniori și să avem competiții la cel mai înalt nivel!

Nu putem face meciuri sâmbătă la 11 dimineata la Botoșani, când copiii au școală vineri – a continuat Gică Hagi. Cum ajung ei la Botoșani sau la Iași? Îmi iau inima în dinți și vă spun toate astea. Nu se poate așa ceva! Domnilor, copilul trebuie să meargă la școală.

Campionatele trebuie făcute pe zone, iar la final trebuie turnee finale. Ce grupă de elită facem când copilul stă 3 zile pe drumuri? Păi, mai merge copilul la școală? Cine îi scutește? Apoi spuneți că nu promovează BAC-ul. Pai, cum să o facă?”, a declarat tranșant omul, părintele, antrenorul, creatorul de școală de fotbal și unul dintre puținii jucători ai lumii care au evoluat atât la Real Madrid, cât și la Barcelona, Gică Hagi, într-o conferință de presă de luni. Și este SINGURUL care spune lucrurilor pe nume, cel puțin până acum. (foto digisport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri