Caută
Close this search box.

Inspecția Judiciară, în control la DNA

O echipă formată din trei inspectori judiciari efectuează, în perioada 16 – 20 aprilie, un control dispus la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru remedierea unor deficienţe.

Controlul vizează cauzele mai vechi de un an de la data primei sesizări, dosarele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga şi comunicările procedurale pentru anul 2016 în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în privinţa respectării prevederilor articolului 145 din Cpp.

Inspecţia Judiciară informează printr-un comunicat de presă că, în urma ultimului control, s-a dispus „monitorizarea cauzelor şi implicarea procurorilor cu funcţii de conducere şi cu funcţii de execuţie în soluţionarea cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări, urmând a se dispune o serie de măsuri precum: emiterea planului de anchetă, în special în cauzele complexe, în conformitate cu prevederile articolului 82 litera d) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; în cazurile în care se dispune delegarea ofiţerilor de poliţie pentru efectuarea actelor de urmărire penală, acestea vor fi indicate în ordonanţă în mod concret, urmând a se stabili şi termen pentru efectuarea acestora; exercitarea corespunzătoare de către procuror a controlului privind respectarea termenelor stabilite în dosarele în care s-a dispus delegarea; verificarea eficientă, prin controlul operativ curent, exercitat de către procurorul-şef secţie şi adjunctul acestuia, a modului în care procurorii cu funcţii de execuţie duc la îndeplinire cele propuse mai sus, precum şi criteriile acestora de prioritizare a activităţilor desfăşurate; verificarea măsurilor luate de procurori în vederea soluţionării cu prioritate a cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări”.

Pe de altă parte, potrivit Inspecţiei Judiciare, în cadrul controlului precedent, din cauza refuzului constant de a fi prezentate, spre verificare, dosarele repartizate spre soluţionare procurorului DNA Mihaela Moraru Iorga, revocat din funcţie, nu s-a putut verifica ritmicitatea administrării probelor în aceste cauze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri