Caută
Close this search box.

După ce Iohannis a reacţionat în legătură cu mutarea ambasadei la Ierusalim, Meleşcanu taie avântul lui Dragnea

Reacţii în lanţ după ce Dragnea a anuţat că ambasada Românei în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

Imediat după ce Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunţat că o să mutăm ambasada din Israel, preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat vehement.

Iohannis susţinea că nu fost fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, ar fi hotărât Guvernul Dăncilă, în ultima şedinţă, iar liderul Liviu Dragnea, liderul PSD, care susţine demersul a declarat, la Antena3, că decizia are o valoare istorică uriaşă.

Dragnea afirma, joi seară la Antena3, că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are şi “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Însă preşedintele Iohannis sublinia că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că „un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”.

Intervine Meleşcanu

Şi Ministerul Afacerilor Externe a anunţa că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar, prin comunicatul dat azi, Teodor Meleşacanu, ministrul de Externe, i-a mai tăiat avântul lui Dragnea.

Precizări MAE referitoare la problematica relocării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim (comunicat)

Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost lansat un proces de analiză și evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituțională, cu includerea și consultarea tuturor instituțiilor și actorilor relevanți, conform Constituției și legilor în vigoare, se arată în comunicatul MAE.

Menționăm, totodată, că, prin inițierea acestui demers, se urmărește identificarea celui mai potrivit mod de poziționare/acțiune a României, ținând cont de ultimele evoluții în acest dosar, precum și de un proces de consultare și coordonare, consistent și aplicat, cu partenerii și aliații strategici ai României.

Subliniem, de asemenea, că obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susținerii intereselor României.

În mod tradițional, România a avut o poziție echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoașterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian.

Reamintim că poziția echilibrată este susținută inclusiv de preocuparea constantă a țării noastre în ceea ce privește comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât și în Palestina.

Dăncilă vorbeşte cu Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă spune că a avut astăzi o discuţie la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis despre memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, că şeful statului va fi consultat şi că documentul este clasificat de către MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri