Unul dintre subiectele cele mai dezbătute în România îl constituie cel legat de existența si conținutul protocoalelor încheiate între SRI și diferite instituții publice. Lumea se axează pe conținutul acestor protocoale și foarte puțin pe transparența acestora. De când există, serviciile secrete au avut un cod etic, care se baza pe loialitate: loialitatea față de serviciul secret, loialitatea față de conducătorii serviciului și loialitatea față de stat. În numele acestei loialități, membrii unui serviciu secret aveau/au dreptul să încalce legile, să mintă, să înșele instituții, să-și înșele familia și prietenii, să fure, să dezinformeze, să tortureze și să ucidă. Cu alte cuvinte, se bucură de de impunitate și și-au dezvoltat o morală de breaslă transnațională diferită de cea a societății. Activitatea lor se desfășoară într-o lume aparte, dominată de mister.

De la contractul social, definit prima dată de Hugo Groțius și dezvoltat de Jean Jaques Rousseau, preluat de teoria statului și dreptului contemporan, se afirmă faptul că populația deleagă o serie dintre atribuții statului, acceptând ca unele drepturi să le fie limitate. Cu o condiție: acest lucru să se desfășoare pe fundalul unei transparențe decizionale și pe posibilitatea unui control cetățenesc. Fără transparență, responsabilitate și încredere nu se poate construe un sistem social democratic. Transparența promovează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și previne abuzul. Efortul de a preveni abuzul de încredere este gigantic și costisitor, dar este absolut necesar. Prin transparență decizională înțelegem expunerea publică a rațiunilor din spatele deciziilor statului. De aceea este greu de înțeles ce rațiuni au stat la baza secretizării protocoalelor încheiate între SRI și diferite instituții. Și când încercăm să înțelegem, ajungem la o problemă care ține de legislație. Informațiile clasificate sunt reglementate de Legea 18/ 2002. Legea stabilește diferite instituții sau persoane cu atribuția de a clasifica informațiile în publice sau secrete, dar nu specifică decât la modul general (securitatea și siguranța națională) criteriile pe baza cărora informațiile sunt clasificate. În acest mod pot să apară abuzuri de clasificare. Abuzuri care sunt greu de îndreptat, deoarece deseori societatea nici nu știe de existența unor acte clasificate. Este adevărat că în lege se prevede ( art. 3) ”Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații.” Dar cine verifica acest aspect? În afară de SRI, nimeni. Mai exista în lege un articol, care aparent ar împiedica abuzul: Art. 20.Orice persoana fizica sau juridica romana poate face contestatie la autoritatile care au clasificat informatia respectiva, impotriva clasificarii informatiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum si impotriva modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestatia va fi solutionata in conditiile legii contenciosului administrativ.” Spun aparent deoarece practic este greu de realizat.
Mai grav este faptul că declasificarea deseori este imposibil de realizat. Condițiile declasificării sunt stabilite prin Hotărârea 585 din 13 iunie 2002, actualizată. Articolul 20: …(2) Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale.”
Cu alte cuvinte, dacă cel care a dispus clasificarea sau SRI-ul nu dorește să declasifice, nimeni nu poate să îi impună să facă acest lucru. Trebuie să așteptăm 30, 50 sau 100 de ani pentru a avea acces la informații. Și în acest mod simplu (prin clasificarea informațiilor) instituțiile publice pot, oricând să renunțe la transparența decizională, și să-și ascundă abuzurile sau incompetența.
În concluzie, dezbaterile, privind protocoalele secrete, conduc la ideea necesității modificării legii în sensul că trebuie stabilite criterii stricte de clasificare a informațiilor și implicit mecanisme de declasificare chiar și atunci când emitentul nu dorește să facă acest lucru.

 

P.S.: Este foarte greu să mă convingă cineva că protocoale (care conțin în fapt norme tehnice de colaborare) pot fi clasificate drept secret de stat. Ce informații care ar putea aduce atingere securității naționale cuprind astfel de documente?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =