Caută
Close this search box.

Tennessee. Atac armat într-un restaurant din SUA, patru morţi

tennessee

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani a deschis focul într-un restaurant din apropiere de Nashville, Tennessee, în Statele Unite ale Americii, scrie BBC, conform Mediafax.

Atac armat ca în filme, marți seara, în București

Poliţia le cere locuitorilor din Nashville, Tennessee, să rămână în case

Poliţia din Nashville, Tennessee le cere localnicilor să rămână în case, cu uşa închisă şi să stea în alertă, potrivit purtătorului de cuvânt Don Aaron, arată CNN. Suspectul ar fi identificat ca Travis Reinking, din Morton, Illinois.

Autorităţile spun că acesta a sosit în zona restaurantului Waffle House cu un autovehicul. După câteva minute, bărbatul a ieşit din vehicul cu o armă semi-automată şi a împuşcat mortal doi oameni în afara Waffle House, a anunţat Poliţia.

„Apoi a intrat în restaurant şi a continuat să tragă”, a spus Don Aaron. Alte două persoane aflate în local au fost împuşcate mortal. Masacrul a fost oprit datorită eroismului unui client care a reuşit să-i smulgă atacatorului arma din mână.

Acesta a fost văzut ultima oară îndepărtându-se pe jos de zona restaurantului, umblând aproape complet dezbrăcat. Poliţia îl caută pe suspect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri