Caută
Close this search box.

Ducesa Kate Middleton a născut! Al treilea copil al cuplului regal britanic este băiețel

Bucurie mare în Marea Britanie. Ducesa Kate Middleton a dat naștere celui de-al treilea copil al său și al prințului William.

Conform unui comunicat al Casei Regale britanice, Kate Middleton a născut un băiețel perfect sănătos.

Pe contul de Twitter al Palatului Kensignton se precizează că băiatul are în jur de 3.8 kilograme și că la naștere a asistat prințul William.

Atât Kate, cât și nou-născutul, sunt în stare bună.

Kate, soţia prinţului William, a fost internată luni la maternitate pentru a da naştere celui de al treilea copil al cuplului, a anunţat palatul Kensington într-o postare pe Twitter, relatează Press Association.

Ducesa de Cambridge, cum este cunoscută oficial Kate, a fost transportată în primele faze ale travaliului în secţia privată Lindo a St Mary’s Hospital din vestul Londrei, unde s-au născut şi ceilalţi copii ai ei, George şi Charlotte.

„Ducesa a plecat cu maşina de la Palatul Kensington în secţia privată Lindo a St. Mary’s Hospital împreună cu ducele de Cambridge”, a informat biroul de presă al prinţului William într-un comunicat.

Noul prinţ va fi cel de al cincilea în linia succesorală la tronul Marii Britanii, fiind cel de al şaselea strănepot al reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh.

Ducesa de Cambridge este tratată de obstetricianul Guy Thorpe-Beeston şi de ginecologul Alan Farthing, care au făcut parte din echipa care i-au adus pe lume şi pe George şi Charlotte.

La naştere au participat şi moaşe cu mare experienţă, în timp ce alţi experţi s-au aflat în apropiere în cazul unei urgenţe.

La precedenta sarcină, Kate a avut o echipă formată din 23 de medici la naştere sau în stand-by, din cadrul Imperial College Healthcare NHS Trust, care conduce St Mary’s Hospital.

Ducesa l-a născut pe George la zece ore şi jumătate după ce a fost internată în spital, dar Charlotte a fost născută la doar două ore şi 34 de minute după ce Kate a fost internată în secţia privată Lindo.

Printre numele prezise  se află Arthur, Albert, Frederick, James şi Philip.

Este posibil ca George şi Charlotte să vină să-şi viziteze mama frate la spital, la fel cum prinţul George a venit să-şi vadă surioara mai mică în urmă cu trei ani. Depinde însă cât de repede va dori să se externeze ducesa de Cambridge.

Palatul Kensington a anunţat pe 4 septembrie anul trecut faptul că ducesa de Cambridge este însărcinată. Kate a suferit din nou de sindromul hyperemesis gravidarum sau al sarcinii toxice.

Kate a intrat în concediu de maternitate la 22 martie, dar ducesa a participat în duminica de Paşti la serviciul religios de la castelul Windsor împreună cu familia regală. Ea a glumit că prinţul William nu s-a obişnuit încă cu gândul că va avea un al treilea copil.

Deşi regina are patru copii, ducele este primul viitor rege care va avea un al treilea copil în peste 120 de ani.

În 1897, lui George al V-lea, pe atunci Duce de York, i s-a născut o fiică, Mary, sora mai mică a lui a Edward al VIII-lea şi a lui George al VI-lea.

Spre deosebire de William, George al V-lea nu s-a aşteptat niciodată să fie rege şi a acces la tron când fratele său mai mare, ducele de Clarence şi Avondale , a murit de gripă în 1892.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri