Caută
Close this search box.

Președintele francez, întâmpinat cu mare fast la Casa Albă de Donald Trump

Președintele Donald Trump și soția sa, Melania, i-au întâmpinat marți, la Casa Albă, pe președintele francez Emmanuel Macron și prima doamnă a Franței, Brigitte, salutând prietenia strânsă dintre cele două state. Oaspeții francezi au fost întâmpinați cu 21 salve de tun, iar la ceremonie au fost prezenți înalți demnitari ai SUA, dar și 500 de militari americani. Este prima vizită de stat în calitate de președinte, efectuată în Statele Unite, a oficialului francez, ocazie prin care liderul de la Casa Albă i-a mulţumit lui Macron pentru participarea la operaţiunile din Siria alături de Marea Britanie.

Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au fost întâmpinați la Casa Albă, marți dimineață, în cadrul unei ceremonii oficiale, în care au fost intonate imnurile naționale ale celor două state. Pe lângă cele 500 cadre militare din cinci divizii militare diferite ale SUA, la ceremonie au mai fost prezenți numeroși membri ai administrației Trump, printre care vicepreședintele Mike Pence, Ivanka Trump, șeful de cabinet al președintelui, John Kelly și numeroși secretari de stat. Cei doi lideri au făcut câteva remarci la finalul ceremoniei, înainte de întâlnirile din Biroul Oval.

Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au fost întâmpinați ls Casă Albă cu 21 salve de tun, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat 500 de militari americani și înalți oficiali ai SUA

„Astăzi, reafirmăm prietenia care înfloreşte de două secole. Este foarte bine că organizăm prima vizită de stat primindu-l pe liderul celui mai vechi aliat al Statelor Unite, mândra naţiune Franţa”, a declarat Donald Trump alături de Emmanuel Macron. „Împreună cu prietenii noştri britanici, SUA şi Franţa au desfăşurat recent acţiuni decisive pentru a răspunde folosirii armelor chimice de către regimul sirian. Doresc să-i mulţumesc personal preşedintelui Macron, forţelor armate franceze şi poporului francez pentru colaborarea sa hotărâtă”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

La rândul său, Macron a ridicat problema schimbărilor climatice și a retragerii Statelor Unite din Acordul de la Paris, pentru care l-a criticat îndelung pe Donald Trump.

„Doar împreună vom putea să acționăm în mod eficient pentru planeta noastră”, a spus președintele francez. „Nu suntem întotdeauna de acord cu privire la anumite soluții, dar soarta copiilor noștri este în joc”, a mai adăugat acesta.

Vizita președintelui francez a fost marcată și printr-un gest simbolic. Emmanuel Macron și Donald Trump au plantat împreună un stejar pe peluza Casei Albe. Stejarul a fost adus de Macron și provine dintr-o pădure din nordul Franței, unde au murit cel puțin 2.000 de soldați americani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Emmanuel Macron și Donald Trump au plantat împreună pe peluza Casei Albe un stejar adus de președintele francez. Copacul provine dintr-o pădure din nordul Franței, unde au murit mii de soldați americani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În seara zilei de marți, cei patru urmează să ia parte la primul dineu de stat găzduit de Donald Trump de la instalarea sa la preşedinţia SUA.

La Casa Albă se fac pregătiri pentru primul dineu de stat găzduit de Donald Trump de la instalarea sa la preşedinţia SUA.

Sursa: The Hill, CBS News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri