Un detaliu picant, trecut cu vederea de multă lume, se ascunde în stufoasa biografie a liderului Partidului Social Democrat. Liviu Nicolae Dragnea s-a născut la 28 octombrie 1962, într-o comună din judeţul Teleorman, care se numeşte chiar Gratia.

Fratele mai mare al lui Liviu Dragnea, Viorel, colonel în rezervă al Poliţiei Române, a decedat în 24 august 2013, la vârstă de 58 de ani, presa relatând atunci că acesta suferea de cancer pulmonar şi că a avut o lungă perioada de suferinţă. Viorel Dragnea s-a stins din viaţă la o clinică din Istanbul, Turcia, unde stătuse internat aproximativ două luni. “Tatal fraţilor Liviu şi Viorel Dragnea a fost miliţian. Copilaria şi-au petrecut-o pe unde era detaşat tatal cu serviciul. Nea Florian era şef de post.Liviu e născut la Gratia, iar Viorel la Săelele”, povestea recent un apropiat al familiei Dragnea. Liviu Dragnea a urmat cursurile Liceului de matematică-fizică Unirea din Turnu Măgurele (1976-1980). Este licențiat al Facultății de Transporturi, secția autovehicule rutiere, din cadrul Institutului Politehnic București (1981-1987) iar, în iulie 1997, a urmat o specializare la Școala de Înalte Studii Administrative din Roma, Italia.

În 2001 a urmat un curs de management al administrației publice locale din cadrul ASE București. În 2004 a absolvit cursurile Colegiului Național de Apărare în cadrul Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’ din București. A lucrat ca inginer auto, șef atelier mecanic la IUGTC Craiova (1987-1991); a fost manager la mai multe firme private (1991-1996).

A fost membru al Partidului Democrat; vicepreședinte al PD — filiala Turnu Măgurele (oct. 1995 — mart. 1996), și al Organizației județene PD Teleorman (1995-2001). Director de campanie electorală la alegerile locale și generale din 1996. Consilier în cadrul Consiliului Local al municipiului Turnu Măgurele (2 iunie — 23 decembrie 1996).

A fost prefect al județului Teleorman (1996 — 2000). Președinte al Consiliului Județean Teleorman (din 17 iunie 2000). După alegerile din 2000 s-a înscris în PSD. În aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Referendumul”, dosar privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui de la acea dată, Traian Băsescu.

1 COMENTARIU

  1. Cine a tras 28 de ani sforile, pentru ca fosti securisti sa ramana la putere? Mai poate reveni dictatura in Romania? Interviu Luni, 30 Aprilie 2018, ora 00:00 (Interviu cuistoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale)….”Care e iesirea? Nu trebuie sa disperam. E bine ca o parte semnificativa a societatii este ingrijorata de ceea ce se intampla in spatiul public, e bine ca suntem (re) activi pe social media, e bine ca iesim in strada cand ne sunt afectate drepturile sau cand se incearca asta. Solutia nu este strict politica si nu tine doar de partidele politice sa rezolve problemele. Pentru a mentine o societate libera este necesara o interactiune intre partidele politice democratice – care trebuie sa-si recastige credibilitatea afectata de clientelism, scandaluri de coruptie, aliante contra naturii – si ceea ce indeobste numim societatea civila. Avem nevoie de o resetare a regulilor jocului politic. Esentiala mi se pare implicarea cetatenilor. Inactiunea nu reprezinta o solutie. Dimpotriva. A te plange in permanenta ca in Romania „e rau”, ca „nu se mai poate”, dar fara a face nimic care sa schimbe starea de lucruri, mi se pare ca asa ceva nu ajuta decat celor carora le priesc apele tulburi. Democratia nu e un dat, ci un castig in anumite conditii istorice. Fara implicarea unui numar semnificativ de cetateni, acest cadru politic nu poate fi mentinut. Este nevoie de asocierea celor care nutresc idei comune, care au o viziune asemanatoare despre societate, despre politica, despre dezvoltare, despre comunitatile lor, despre stat. Oamenii hotarati si care isi pot armoniza interesele proprii cu cele ale unui numar cat mai mare de concetateni, cu respectarea regulilor, ei bine, am convingerea ca acestia pot face diferenta intr-o societate. Vreau sa cred ca aceasta se poate intampla si in Romania____——-_____Iata si acest individ( pe care nu il critic, fiind prima data cand aud despre el, poate are intentii bune) NU spune nimic despre cum se poate iesi din situatie, bate si el campii cu sperante, etc., desi el vede si spune ca situatia este dezastruoasa…Cum sa nu fie Romania condusa( din umbra, ba chiar direct) de fosta securitate( aripa retrograda, au fost si ofiteri de calitate), cand pres-edintele tarii este ginere de mare sef la fosta securitate, omul care conduce-de facto- tara(dragnea) este copil de militian, cilosvek(fost pm) nepot de mare militian, monica macovei( ministrul justitiei) fiica de general de securitate, intaiul pres-edinte(democrat!). iliescu, fost secrtar de partid, etc., etc..etc.,.Practic nu exista iesire decat prin ajutor extern, intoarcerea la Monarhie, NUMAI cu aport Englez si import de cateva mii bune de diversi specialisti, plus celelalte masuri, de mii de ori amintite…Altfel Romania nu va rezista..

    Si -reiterez- nu este niciun fel de „jena nationala” afilierea cu o alta natie cu bun managment, se practica de cand lumea, insa aceiasi(securistii si fosta nomenclatura, direct sau indirect, inclusiv prin noua nomenclatura), prin tot soiul de declaratii nationaliste „tari” sau subtile, prin discrursuri patriotarde( in timp ce ei subtilizeaza miliarde), au indus si induc in popor idea ca ” natia romana mai bine se sfarseste in suc propriu”…Iar cei care vor supravietui, vor vedea(dar prea tarziu!) ca am dreptate, toti acesti mari nationalisti amintiti, sunt printre cei care sigur vor rezista vremurilor, numai ca ei va vor da cu trefla de prin Monaco, Madagascar, Brazilia sau Costa Rica, si nu de prin jungla ci din cele mai luxoase proprietati.Ale lor…Ale lor, dar cumparate cu munca voastra, a romanilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =