„Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc”, susţine de ani de zile Olivia Steer, care are tot mai mulţi adepţi în România.  Soţia lui Andi Moisescu s-a declarat împotriva tuturor vaccinurilor, catalogându-le drept inutile, “atât timp cât avem un stil de viaţă sănătos”.

„Nu cred în ele pentru că toate vaccinurile au în compoziţia lor mercur şi aluminiu, o combinaţie fatală, care de cele mai multe ori dă probleme de sănătate copiilor, iar în cazurile mai grave autism. Mă ţin departe de ele”, a spus Olivia Steer, în cadrul unei emisiuni televizate. Nu este singura care consideră asta. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că în ultimi ani rata de vaccinare în România a scăzut chiar şi cu 10 procente în cazul unor produse biologice. Existenţa unor asemenea activişti anti-vaccinare este privită cu maximă îngrijorare şi de Comisia Europeană, care a luat deja măsuri.

Un nou set de recomandări, propus de Comisia Europeană în această săptămână se concentrează pe modul în care UE poate întări cooperarea în lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinuri. Acesta are în vedere trei piloni principali de acțiune: (i) abordarea reticenței față de vaccinare și creșterea ratelor de vaccinare; (ii) politici durabile de vaccinare în UE; și (iii) coordonarea la nivel european și contribuția UE la sănătatea mondială. Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: „Vaccinarea este una dintre cele mai puternice și mai rentabile măsuri de sănătate publică puse în practică în secolul XX. În calitate de medic, consider că este foarte trist să fim martori la moartea unor copii din cauza ratelor mici de vaccinare, a reticenței față de vaccinare sau a deficitului de vaccinuri. Bolile infecțioase nu se limitează la frontierele naționale. Deficiența de imunizare dintr-un stat membru pune sub semnul întrebării sănătatea și securitatea cetățenilor din întreaga UE. Cooperarea în acest domeniu este în interesul nostru, al tuturor. Să ne protejăm copiii, vaccinându-i!”.

Propunerea prezentată include 20 de acțiuni de întreprins de către Comisie și statele membre, printre care:

+ dezvoltarea și implementarea până în 2020 a unor planuri de vaccinare naționale și/sau regionale, inclusiv realizarea obiectivului de a se atinge o rată de vaccinare împotriva rujeolei de cel puțin 95%;
+ introducerea unor verificări de rutină a situației vaccinărilor și a existenței unor oportunități regulate de a beneficia de vaccinare în diferite etape ale vieții, de exemplu în școli și la locurile de muncă;
+ prezentarea unor opțiuni de a beneficia de un card de vaccinare comun care să poată fi utilizat electronic, transfrontalier;
+ crearea până în 2019 a unui portal on-line cu informații despre vaccinare pentru a oferi dovezi obiective, transparente și actualizate cu privire la beneficiile și siguranța acesteia;
+ reducerea riscului de apariție a unor deficite de vaccinuri prin crearea unui registru virtual sub forma unei baze de date la nivelul UE;
+ instruirea corespunzătoare a întregului personal medical pentru a efectua cu încredere vaccinările și pentru a aborda comportamentele reticente;
+ crearea unei Coaliții pentru vaccinare care să reunească asociațiile europene ale personalului medical, precum și asociațiile studențești relevante;
+ instituirea unui Sistem european de schimb de informații, până în anul 2020, pentru a colecta cunoștințe și a elabora ghiduri vizând un program de vaccinare esențial la nivelul UE;
+ consolidarea parteneriatelor și colaborării în materie de vaccinare cu partenerii internaționali.

Propunerea Comisiei va fi discutată în cadrul Consiliului UE, în vederea adoptării ei înainte de sfârșitul anului 2018, cu intrare în vigoare imediată. Ulterior, la fiecare 3 ani, Comisia va prezenta un raport cu privire la progresele realizate în punerea în aplicare a recomandării. În plus, Comisia va întocmi și un raport privind „Situația încrederii în vaccinuri în UE”, pentru a monitoriza atitudinile față de vaccinare, în contextul procesului de evaluare a stării de sănătate în UE. Recomandările Comisiei privind bolile care pot fi prevenite prin vaccinare se bazează pe o serie de politici și proiecte ale UE deja existente în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =