Caută
Close this search box.

Opt militari români, răniţi în Afganistan după explozia unei maşini capcană

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost fiind ţinta unui autovehicul capcană, în timpul unei misiuni în Afganistan.

Ei au fost răniţi luni dimineaţă în timp ce efectuau o misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană, dar acum sunt în stare stabilă din punct de vedere medical.

„Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei ‘Vulturii Carpaţilor’ din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9,00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunţarea familiilor”, a informat Ministerul Apărării Naţionale

Conform aceleiaşi surse, militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august. Este vorba despre misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din baza aeriană militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.

Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi, reiese din comunicat.

„Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor. România continuă să îşi menţină angajamentele în teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud”, a menţionat MApN.

Militarii răniți în Afganistan sunt în stare stabilă, anunţă MApN.

Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel, răniți în incidentul produs astăzi, 30 aprilie, în Afganistan, se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol, arată un comunicat la MApN.

Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Vom reveni cu detalii despre starea celor opt militari pe măsură ce vor fi realizate investigații medicale complete.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni, conchide comunicatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri