Caută
Close this search box.

Bombardament asupra unui aeroport din Siria. Atacul este, probabil, american

Un bombardament cu rachete lovit, luni ,,aeroportul militar Tayfur, din centrul Siriei, informează agenţia oficială de presă siriană SANA, preluată de Agerpres. „Există suspiciunea că este vorba de un atac american”, a precizat sursa citată.

Potrivit DPA, agenţia siriană a precizat că aeroportul militar din oraşul Homs a fost lovit de opt rachete. O sursă militară a SANA a afirmat că atacul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării Statelor Unite a refuzat să confirme originea atacului.

Preşedintele SUA, Donald Trump, avertizase că va fi un „preţ mare de plătit” după acuzaţiile că guvernul sirian a folosit arme chimice împotriva rebelilor, într-un atac soldat cu moartea a peste 100 de civili, menţionează DPA. Trump a scris pe Twitter, reţeaua socială pe care o foloseşte frecvent: „Mulţi morţi, inclusiv femei şi copii, într-un atac CHIMIC nesăbuit în Siria. Preşedintele Putin, Rusia şi Iranul sunt răspunzători de sprijinul pentru ‘Animal Assad’. Preţ mare de plătit.”. „Deschideţi imediat zona pentru ajutoare medicale şi verificare. În niciun caz un alt dezastru umanitar.”, a cerut el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri