Celebrul fost internațional dinamovist Cornel Dinu (69 de ani) l-a atacat puternic pe mai tânărul antrenor Dan Petrescu (50 de ani) după declarațiile făcute la finalul meciului Poli Iași – CFR Cluj 1-1, prin care acesta din urmă a anunțat că la finalul sezonului, în această vară, va pleca iarăși din România.
„Dan Petrescu rămâne copilul pricinos şi cârcotaş de la şotron, de la jocurile copilăriei. Indiferent că a fost prin străinătate. El are un discurs infernal prin care nu spune nimic în comun cu realitatea şi pe care în niciun caz nu putea să-l facă acolo unde a fost crescut din frageda tinereţe, când a plecat la la Foggia sau la Genoa.
Ceea ce declară el e infernal și îi face un deserviciu fantastic. Nu-şi dă seama că îl vede lumea și îl aude, iar neamul acesta nu şi-a pierdut totuşi bunul simţ. Echipa lui, CFR Cluj, a demonstrat că nu ştie să atace”, a declarat, tranșant, Cornel Dinu, la TV Telekom Sport. (foto digisport.ro)
2 răspunsuri
Dl.Dinu sa faca ciocul mic deoarece in comparatie cu Dan Petrescu a realizat atat la echipele de club antrenate cat si la nationala ,doar contraperformante.
Pazea! Drepti! Revine filozoful angoasei militiene! Spaima balerinelor sifilitice din crâsmele anilor ’80 loveste din nou!