Caută
Close this search box.

Cotroceni: Klaus Iohannis le-a chemat la discuţii pe Viorica Dăncilă și pe Olguța Vasilescu

Premierul Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, au fost chemate la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Cel mai probabil, ele trebuie să dea explicații legate de efectele Legii Salarizării.

Întâlnirea a fost programată pentru mâine, 3 aprilie, la ora 12.00, potrivit unui anunț postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Este prima întâlnire a premierului Viorica Dăncilă, la care participă și ministrul Muncii, cu Klaus Iohannis.

Președintele și premierul s-au mai întâlnit la scurt timp după instalarea Vioricăi Dăncilă în funcția de premier, când cei doi au stabilit o comunicare instituțională pe problemele importante, iar aplicarea Legii salarizării este o chestiune importantă atât pe agenda președinției, cât și pe cea a guvernului.

Legea salarizării este aplicată în mai multe etape. Prima a avut loc în vara trecută, la începutul acestui an au intrat în vigoare unele măriri salariale, însă corecțiile salariale vor continua până în 2020.

Întâlnirea de la Cotroceni va avea loc de asemenea în contextul în care se vorbește tot mai mult despre problemele pe care le întâmpină bugetul de stat, probleme cu colectarea taxelor și impozitelor și banii disponibili la buget pentru acoperirea plății salariilor și a pensiilor, conform Digi24.

Tot mâine, premierul Viorica Dăncilă va merge și la Parlament, pentru a discuta tot despre problemele economice pe care le întâmpină Guvernul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri