Caută
Close this search box.

Dăncilă, ambiguă: Neagă o remaniere, dar susține că unii dintre miniştri merg cu viteza a doua

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că până în acest moment nu s-a vorbit despre o remaniere guvernamentală, precizând însă că unii dintre miniştri „merg cu viteza întâi”, iar alţii „cu a doua”.

Vă reamintim că Liviu Dragnea, liderul PSD, declara că premierul Viorica Dăncilă va prezenta un mini bilanţ al activităţii Guvernului la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc săptămâna viitoare.

Întrebat la Parlament dacă la Comitetul Executiv va avea loc o evaluare a Guvernului, Dragnea a spus: „Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini bilanţ”.

„Nu s-a vorbit despre o remaniere. Este adevărat că unii dintre miniştri merg cu viteza întâi, alţii merg cu viteza a doua. Eu sper că până vom face evaluarea, şi cei care merg cu viteza întâi vor recupera din distanţă şi se vor încadra în acea foaie de parcurs, dar, până la acest moment, nu s-a discutat despre nicio remaniere şi cred că este totuşi devreme să putem vorbi despre acest lucru. Avem două luni şi puţin de când suntem în această formulă la guvernare. (…) Pentru noi, programul de guvernare este cel care poate conduce la remanierea unui ministru sau altul”, a declarat Dăncilă, la Antena3, conform Agerpres.

Ea a precizat că are o relaţie bună cu miniştrii săi, precizând însă că această relaţie „trebuie să se bazeze pe programul de guvernare”.

„Eu am vorbit cu fiecare ministru. Fiecare ministru are o fişă în care are programul de guvernare cu perioada aferentă fiecărui punct din programul de guvernare şi fiecare ministru trebuie să meargă după acea fişă pe care o are referitor la domeniul de activitate”, a arătat Dăncilă.

Totodată, şefa Guvernului a precizat că este nevoie de „o muncă susţinută” pentru punerea în practică a programului de guvernare.

Din nou programul de guvernare

„Atunci când sunt probleme, fiecare ministru trebuie să vină şi cu soluţia problemei respective, iar atunci când nu pot depăşi aceste probleme, este normal ca prim-ministrul sau alţi colegi miniştri să vină în ajutorul ministrului respectiv. Dar pentru aceasta trebuie o muncă susţinută şi, pentru noi, aş putea spune că programul de guvernare şi acea foaie de parcurs sunt punctul de la care trebuie să plecăm şi care este obligatoriu pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru prim-ministru”, a argumentat Dăncilă.

Întrebată câţi dintre membrii Cabinetului său merg „cu viteză mică”, Dăncilă a răspuns că nu a făcut încă o evaluare în acest sens. „Nu am făcut încă o statistică (…) Eu cred că este prematur să fac această evaluare, dar de fiecare dată spun fiecărui ministru că trebuie să recupereze şi să se încadreze în termenele prevăzute în foaia de parcurs”, a mai spus premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri