Clubul Sportiv al Armatei Steaua estimează că vor fi peste 30.000 de spectatori la derby-ul de sâmbătă, Steaua-Academia Rapid, pe baza tichetelor deja distribuite, aproape de cea mai mare asistență de liga a 4-a din istoria modernă a fotbalului mondial, înregistrată la Glasgow, Scoția, în csmpionatul 2012-2013, mai exact 49000 de spectatori. CSA Steaua și Academia Rapid ”incendiază” pur și simplu o competiție care nu interesa pe nimeni înainte ca aceste două formații să fie create în „D”-ul bucureștean, adică Divizia a 4-a. Au închiriat Arena Națională pentru partida programată sâmbătă și e aproape sigur acum că se va ocupa mai mult de jumătate din stadion, care are 55000 de locuri.                                    Avem și situația la zi a distribuirii biletelor: 24.000 de tichete le sunt destinate spectatorilor de peluză, câte 12.000 pentru steliști și pentru giuleșteni. De azi se vor comercializa la casele de bilete din Ghencea și din Giulești. Până acum s-au dat bilete doar online. Pe net au fost rezervate deja în jur de 8.000 de tichete în zonele neutre ale arenei.                    Peste 30.000 ar fi, așadar, estimarea la zi în privința asistenței de sâmbătă. Ambele cluburi speră să atragă chiar mai multă lume.                                                                           În cel mai optimist scenariu pentru CSA, gazda meciului, evenimentul de sâmbătă va concura cu recordul înregistrat la un joc din vreun eșalon 4. Glasgow Rangers a avut câte 49.000 de oameni în tribune de două ori în liga a patra scoțiană în sezonul 2012-2013. (foto digi24.ro)

 

163 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here