Caută
Close this search box.

Episcopul Timotei Prahoveanul: Trebuie să ne pregătim pentru lumina faptelor bune

Delegația Patriarhiei Române condusă de PS Timotei Prahoveanul a ajuns în sâmbătă seara pe aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 18:45, cu Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Foto: MagnaNews
Prea Sfințitul  Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a declarat în salonul oficial din aeroport ca in apropierea celei mai mare sărbători creștine trebuie să ne pregătim în primul rând prin „lumina credinței, lumina faptelor bune și lumina iubirii”.
Preasfinția Sa a transmis binecuvântarea și salutul Patriarhului Teofil al Ierusalimului, adresate Patriarhului Daniel și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
PS Timotei a remarcat prezența foarte multor români în Ierusalim: „Au fost foarte mulți români din țară și români din diaspora, români aflați în Israel, elevi, studenți și muncitori, dar și în diferite țări ale Europei și chiar dincolo de ocean”.
 Ierarhul a spus că ei vin „asemenea credincioșilor din vremea Mântuitorului care veneau de departe la marile sărbători aproape de Templul din Ierusalim”.
„Dorim ca toți fiii neamului românesc să se asemene fiilor luminii, să umble în lumină, după cum ne-a recomandat Mântuitorul, Părinții Bisericii și marele Apostol al neamurilor: să umblăm ca fii ai zilei, răscumpărând vremea, căci zilele grele sunt”, a adăugat PS TImotei.
Preasfinția Sa și-a exprimat dorința ca toți românii să întâmpine cu bine marea sărbătoare a Învierii Domnului.
„Să ne bucurăm de darurile pe care Mântuitorul Hristos cel înviat din morți le-a dăruit tuturor”, a spus la final PS Timotei Prahoveanul.
Foto: MagnaNews
În continuare, după ce a oferit lumina celor prezenți în salonul oficial din aeroport, PS Timotei și delegația însoțitoare au plecat spre Catedrala Patriarhală.
La Catedrală, Lumina Sfântă a fost primită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de Episcopii vicari Patriarhali PS Varlaam Ploieșteanul și PS Ieronim Sinaitul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri