Caută
Close this search box.

Fetiță de 3 ani salvată de un câine surd și aproape orb

Un câine surd şi parţial orb a protejat şi a salvat o fetiţă de 3 ani, care se pierduse în savana australiană.

Bătrânu animal, în vârstă de 17 ani, a primit sâmbătă onorurile poliţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Max, un câine din specia Blue Heeler, a rămas alături de micuţa Aurora de-a lungul unei nopţi ploioase, iar apoi a condus familia şi pe salvatori la fetiţă, dispărută de vineri şi căutată pe cale aeriană şi terestră într-o regiune rurală din Queensland (nord-est).

“Leisa (bunica copilului – n.r.) a auzit vocea Aurorei, apoi l-a găsit pe Max, care a condus-o la el”, a povestit Kelly Benston, partenerul lui Leisa. El a adăugat că câinele este surd şi parţial orb.

Poliţiştii l-au cooptat imediat pe patrupedul erou în rândurile lor.

Spre marea uşurare a familiei, fetiţa, găsită la circa doi kilometri de casă după o dispariţie de circa 15 ore, nu a suferit decât zgârieturi.

Împrejurimile casei sunt destul de abrupte şi sunt dificil de parcurs”, a explicat coordonatorul salvatorilor, Ian Phipps, pentru Australian Broadcasting Corporation. Copilul “a parcurs o bună parte de drum, dar câinele lui şi-a arătat loialitatea”, a mai spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri