Caută
Close this search box.

Fotbalist celebru, părăsit de soție înainte de Paște

Fostul jucător al lui Internazionale Milano, Cristian Daminuță, unul dintre cei mai răsfățați jucători de fotbal de la noi din țară, divorțează la doar patru luni de când a spus un ”Da” hotărât în fața ofițerului stării civile. Lucrurile sunt însă puțin mai complicate, în sensul că, de fapt, daminuță – acum la FC Maramures Baia Mare – a fost obligat de situație să despartă, soția sa fiind cea care a demarat totul, inclusiv pe Instagram, unde a revenit din propie inițiativă la numele de fată.  Decizia vine după ce, recent, cei doi soți s-ar fi certat crâncen, iar Iasmina, soția lui Cristi, a decis să încheie totul.                                              Așadar, la aproximativ patru luni de când și-au jurat iubire în fața ofițerului Stării Civile, Cristian Daminuță și Iasmina au ajuns, iată, să pună punct mariajului. Ba mai mult, chiar se pare că s-au și separat deja.                                                                                      Începând de weekendul trecut, Iasmina, senzuala timișoreancă de care Daminuță s-a îndrăgostit, în urmă cu ceva timp, și-a schimbat numele profilului de Instagram, din Iasmina Daminuță, în Iasmina Halas, ea renunțând definitiv la numele dobândit după căsătorie. (foto GSP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri