Caută
Close this search box.

Garbine Muguruza, locul 3 mondial: ”Mă doare în cot de critici”

Una din marile rivale ale Simonei Halep la locul 1 WTA, iberico-venezueleana Garbine Muguruza (24 de ani, locul 3 WTA) le-a răspuns contestatarilor ei, după ce aceştia au afirmat că aceasta se impune doar în competiţiile de un nivel mai mic, chiar dacă anul trecut a câștigat trofeul la Wimbledon, ultimul mare turneu în care Muguruza a triumfat. Totuși, parcă tocmai pentru a răspunde criticilor, jucătoarea de pe locul 3 mondial a câştigat duminică în turneul de la Monterrey, învingând-o în finală pe unguroaica Timea Babos, scor 3-6, 6-4, 6-3.                                                                                                         Garbine Muguruza a fost foarte tranșantă în momentul în care a fost întrebată ce părere are despre discuţiile privind performanţele ei mai mici la turnelele de anvergură după Wimbledon 2017. „Mă doare în cot de cei care spun asta. Îmi pare rău că trebuie să mă exprim aşa, dar eu sunt foarte mulţumită cu cariera mea. Îmi doresc să adun titluri, oriunde s-ar întâmpla acest lucru. Vreau să câştig, vreau să joc mai bine şi să lupt pentru locul unu mondial. Aşa gândesc, acestea sunt obiectivele mele”, a declarat Muguruza, potrivit tennisworldusa.org, preluat de gsp. (foto brecorder.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri