Caută
Close this search box.

Încă o gafă a lui Dăncilă: CTP: Sunt cu toții împărați ai tupeului!

Dăncilă este un produs tipic al învățământului de după 1989, care a dat fabrici de impostori, consideră Cristian Tudor Popescu.

El a comentat la Digi24 greșelile dese de limbă română pe care le face premierul Viorica Dăncilă, ultima din această serie fiind exprimarea „parteneri privelegiați”, folosită joi în conferința de presă comună cu omologul italian.

„Dacă dai un examen, dacă dai un bacalaureat, ceva, şi scrii ultimul răcnet al doamnei „20-20-autism-și-parlamentală”, adică „România și Italia sunt parteneri privelegiați”, dacă scrii așa ceva, o să pici examenul. Dar dacă ești prim-ministru și spui asta, ce se întâmplă? Mergem mai departe!

„Și dacă am greșit, ce? Tot eu sunt prim-ministru!”

Și dacă doamna merge mai departe, în ciuda acestei batjocuri sistematice la adresa limbii române, la adresa bunului-simț, pe care o practică din prima clipă din care a fost numită prim-ministru, în ciuda a toate acestea, un fapt este important: dânsa rămâne prim-ministru!

Ce mesaj transmite aceasta? Uite – da, mă rog, zic unii, ăștia, niște chițibușari de-ăștia, niște cârciocari de-ăștia, intelectuali, care spun că am greșit acolo. Și dacă am greșit, ce? Tot eu sunt prim-ministru! Voi, ăștia care vorbiți corect limba română, voi sunteți prim-miniștri? O să ajungeți vreodată? Nu! Eu am ajuns! Și rămân prim-ministru! Am spus idioțiile astea în limba română și o să mai spun! Și voi rămâne prim-ministru!

Deci, în ultimă instanță, acesta este un mesaj de forță pe care-l dă doamna Dăncilă: uite că eu pot să calc în picioare limba română și nu mi se întâmplă nimic! Eu sunt tare! Rămân! Mă țin în șa! Cum îi plăcea să spună lui Nicolae Ceaușescu: mă țin în șa! Ce-o să-mi faceți?

Pe de altă parte, mai gândiți-vă la ceva: cât din populația acestei țări înțelege și se indignează cu privire la greșelile de limbă română ale doamnei Dăncilă? Cât? Mai ales, având în vedere învățământul românesc de limbă română și nu numai din ultimii 28 de ani… Câți au tresăriri, câți se simt zgâriați pe creier de exprimările doamnei Dăncilă? Vă spun eu: foarte puțini!

Deci, doamna Dăncilă este un produs tipic al învățământului de după 1989. Pentru că școala aceea și-a făcut-o înainte la Petrolul și gazele, dar tot ce a făcut ulterior, nu știu ce are pe-acolo, magnifice, masterate, doctorate și ce mai are pe-acolo, le-a făcut după aceea, în sistemul ăsta, în fabricile de impostori din învățământul românesc de după 1989. (…)

Este și asta o caracteristică a actualei puteri – bine, putea fi văzută și înainte, dar acum parcă este mai exacerbată: lipsa acestui simț al ridicolului și grija, teama de a nu te face de râs nu există! Sunt cu toții împărați ai tupeului!”, şi-a încheiat CTP intervenţia de la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri