Unii râd, alții plâng. În Primera Division, marea FC Barcelona e fericită, iar Deportivo a ajuns la porțile infernului. Catalanii lui Messi au câştigat al 25-lea titlu din istorie, după victoria cu 4-2 de pe El Riazor. În schimb, echipa românului Florin Andone a retrogradat în Segunda Division. Barcelona a câştigat titlul chiar înaintea derby-ului cu Real Madrid, care nu mai are decât o importanță de palmares.

După ce, în urmă cu o săptămână, ”Barca” triumfa pentru a 30-a oară în Cupa Regelui, duminică seara a învins, în deplasare, cu scorul de 4-2, echipa lui Florin Andone, Deportivo La Coruna și astfel a devenit, matematic, pentru a 25-a oară campioană a Spaniei.

Argentinianul Leo Messi a făcut din nou un meci mare, vedeta sud-americană marcând nu mai puțin de trei goluri, toate din pasele lui Luis Suarez.

Deportivo a lăsat impresia că poate reuşi surpriza, după ce a egalat de la 0-2. N-avea să fie aşa, iar Barcelona şi-a asigurat eventul. Golurile oaspeților au fost marcate de Philippe Coutinho ‘7 şi Lionel Messi ’38, ’82, ’85.

Pentru La Coruna au înscris Lucas Perez ’40 şi Colak ’63.

Românul de 25 de ani, născut la Botoșani, Florin Andone, a intrat pe teren doar în minutul 86.

Astfel, cu doar trei etape înainte de finalul sezonului, FC Barcelona are 86 de puncte, dar și un joc mai puțin, în timp ce a doua clasată, Atletico Madrid, are 75 de puncte. (foto sport.es)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =