Caută
Close this search box.

”Meciul” Ilie Năstase-Rafael Nadal, după 45 de ani

Spaniolul născut în Insulele Baleare, Rafael Nadal (31 de ani, nr. 1 mondial ATP) a doborât un nou record după victoria în două seturi reușită în fața compatriotului Roberto Carballes Baena, 6-4, 6-4, în turul II al turneului pe zgură de la Barcelona.

Cu această victorie, ibericul a bătut unul din cele mai vechi recorduri din tenisul mondial, deținut chiar de compatriotul nostru Ilie Năstase. Este vorba de recordul de seturi consecutive câștigate pe un teren de zgură. ”Nasty” deținea acest record, cu 36 de seturi consecutive câștigate pe suprafața roșie, de nu mai puțin de 45 de ani, adică din 1973.

Cu victoria de azi, Nadal a acumulat 38 de seturi consecutive victorioase pe zgură. Ar fi totuși de remarcat că în prezent numărul de meciuri este cu mult mai mare decât cele din perioada lui Ilie Năstase, când și valorile erau mult mai concentrate.

Nadal nu a mai pierdut un set pe zgură din luna mai a anului trecut, când pierdea în fața lui Dominic Thiem, în sferturi, la Foro Italico, Roma. De atunci, Nadal s-a impus la Roland Garros, iar anul acesta a câștigat la Monte Carlo, obținând și două victorii în confruntarea cu Germania din Cupa Davis.

De-a lungul carierei sale, spaniolul de 31 de ani a izbutit de nu mai puțin de 5 ori să depășească granița celor 30 de seturi consecutive câștigate pe zgură, fără a ajunge însă la fostul record al lui Ilie Năstase. Mulți specialiști sunt însă de acord că performanța lui Năstase este mult mai valoroasă, prin prisma frecvenței meciurilor de atunci și de acum, ca să nu mai vorbim de nivelul adversarilor, mult mai ”diluat” acum decât în urmă cu 45 de ani. (foto sport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri