Octavia Savu este mama unui băiețel de zece ani, operat cu succes de profesorul Gheorghe Burnei, după ce o altă echipă de medici au eșuat în prima intervenție medicală. Într-o scrisoare adresată redactiei noastre, Octavia Savu relatează împrejurările în care l-a cunoscut pe doctorul Burnei.

„Noi am ajuns la spital seara, în urma unui accident în parc cu fractura totală la cot. Copilul a fost operat de urgență în acea noapte. A doua zi dupa ce am trecut de șocul operației doctorul ne-a explicat ca aceasta operație are un grad mic de reușită fiind vorba de locul unde se afla punctul de creștere al mânii și vom avea nevoie de recuperare pentru o funcționare corectă a mâinii. Eu știam de dl profesor de la stirile PRO TV, era în vara când primise oferta sa opereze la Londra. Seara i-am spus doctorului că doresc o radiografie pentru a consulta și o a doua opinie, profesorul Burnei. Nu a fost încântat de idee dar ne-a facut radiografia, a studiat-o si ne-a spus franc “nu am reusit operatia”. Poate nu am fi aflat asta niciodată dacă nu vroiam o a doua opinie”, povestește mama copilului.

Circumstanțele care i-au condus pe părinții copilului să bată la ușa profesorului Gheorghe Burnei, la acea dată considerat cel mai bun ortoped pediatru din România, sunt importante în demersul nostru de a afla dacă accesul la consultațiile sale se făceau contra unor sume de bani. Mărturia Octaviei Savu contrazice acuzațiile aduse în spațiul public renumitului medic: „Am ajuns la domul profesor la usa cu mai multă disperare decât cea cu care intrasem în spital, nu știam dacă se mai poate face ceva, nu stiam ce reacție va avea fiind deja operați de altcineva, ne era teama de întâlnirea cu dânsul si de ceea ce puteam afla. (…) Ne-a primit un doctor calm, a studiat radiografia, ne-a spus că mânuța se poate face bine fără nici o problemă și, în două zile putem sa plecam acasă. Am ieșit de la dânsul cu mare încredere și cu speranța că, în sfârșit, vom fi bine. Acum mă întreb dacă asta este o crimă. Este o crimă ca doctorul să-și încurajeze pacienții și să le dea speranță?”

Operația cu un grad de dificultate ridicat, potrivit mărturiilor Octaviei Savu, a fost un succes: „Noi am ieșit cu bine după operație. Mai mult, nu am avut nevoie de nici o zi de recuperare și mânuța functionează perfect. (…) Am fost nevoiți să mai mergem la dânsul la pansat, la consultații și peste un an la scos tija. Am fost la ușa dânsului la șase dimineața si l-am găsit acolo, nu era dupa gardă, venise dimineata devreme să-și pregătească operațiile. În nici o zi nu am cunoscut un părinte dezamăgit că nu a fost primit. Toți își așteptau rândul cu răbdare, dar răsplătiți de faptul că domnul profesor, după multe ore de muncă, își făcea timp pentru ei”.

Octavia Savu povestește cum a vrut să-l recompenseze pe doctorul Burnei, dar acesta a refuzat-o categoric: „Am vrut să-i mulțumesc într-un fel pentru profesionalismul dânsului, răbdarea, speranța care ne-a redat-o. Pentru multe vroiam să-i mulțumesc, noi eram una din persoanele pentru care își petrecea atâtea ore în spital. Nu știam cum să pun problema și cum să-i arăt recunoștinta. Am fost la dânsul în cabinet si când a înțeles cu ce gânduri am intrat mi-a spus categoric “Vă rog să fiti serioasă!”. Si la atât s-a rezumat totul, nu am îndrăznit sa-l jignesc cu nimic.”

Doctorul Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată, fiind acuzat de luare de mită. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București pe 8 iunie 2017.

 

3 COMENTARII

  1. Fractura de condil nu e fractura totala de cot! Iar operatia facuta e una pentru rezident de an mic. Copilul a fost tratat prost in provincie doar cu gips. Si ca picanterie…copilul s-a internat pe 18.09.2014 si s-a operat pe 06.10.2014.

  2. Hai bagati si stirea de azi cu un nou cap de acuzare (ucidere din culpa) sau pentru asta nu v-a dat bani Dumnezeul copiilor? Șobolanilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 8 =