Caută
Close this search box.

PSD anunță miting de amploare în București

Partidul Social Democrat (PSD) va organiza, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti, potrivit unei decizii adoptate, luni, în şedinţa Comitetului Executiv. Data organizării acţiunii nu a fost deocamdată stabilită.

Prin acest miting, social-democraţii vor să îşi manifeste susţinerea faţă de Guvernul Dăncilă, dar şi faţă de programul de guvernare.

Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, prin acest miting, social-democraţii vor să îşi manifeste și susţinerea faţă de familia tradiţională.

„Cea mai importantă decizie este cea legată de propunerea pe care am făcut-o colegilor mei să organizăm un miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale. Vreau să organizăm acest miting şi am luat şi astăzi decizia asta, pentru a nu mai exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect”, a afirmat Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri