Caută
Close this search box.

Schimbare de situație și o ipoteză-șoc în tragedia din Neamț

Cercetările legate de tragedia din județul Neamț se intensifică pe zi ce trece. O nouă ipoteza apare, iată, ca posibilă cauză a accidentului tragic în urma căruia nouă persoane au murit înecate, imediat dupa ce microbuzul în care se aflau a plonjat în apele Bistriţei.

Anchetatorii analizează acum posibilitate ca una dintre roţi să nu se fi desprins accidental, ci pentru că n-a fost bine fixată în şurubui, conform  tvneamț.ro.  În prezent exista indicii că, pe traseu, microbuzul ar fi făcut pană, iar soferul a înlocuit roata fără să strângă bine cele cinci prezoane (suruburi).

Ipoteza este susţinută de faptul că un singur prezon a rămas, rupt, în butucul roţii, deci este foarte posibil ca celelalte patru să se fi defiletat pe rând, în mers. În această situație roata a ajuns să se ţină într-un singur şurub, care s-a rupt şi a provocat schimbarea de direcţie încheiată cu îngrozitoarea prăbușire.
Chiar și în Vinerea Mare, scafandrii au căutat, din nou, în canalul de aducţiune al Bistriţei, roata lipsă a autovehiculului, însă fără succes. În plus, pe lângă viteză şi defecţiunea tehnică, încărcătura peste limitele tehnice ale autoutilitarei (cel puţin 150 de kilograme în plus)  a contribuit intr-o proporţie foarte mare la finalul tragic, pentru că pasagerii au fost blocaţi între bagaje, nemaiputând ieși din autobuzul scufundat. (foto publika.md)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri