Caută
Close this search box.

Ungurii își aleg parlamentarii. Viktor Orban, marele favorit

Viktor Orban

In Ungaria au început duminică, la ora locală 06,00 (04,00 GMT), alegerile parlamentare, în care aproximativ opt milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 199 de membri ai forului legislativ, transmite EFE, citată de Agerpres.

Alegătorii vor avea de ales astfel între candidaţii din cele 106 circumscripţii din ţară, dar şi între listele închise ale partidelor, de unde se vor desemna alţi 63 de deputaţi în parlamentul unicameral.

În cele 106 circumscripţii s-au înscris aproape 1.500 de candidaţi reprezentând 105 organizaţii şi partide, multe din ele locale.

Cele 10.285 secţii electorale vor fi deschise până la ora 17,00 GMT, când va începe numărarea voturilor.

Primele rezultate oficiale publicate de Biroul Naţional Electoral din Ungaria sunt aşteptate înainte de ora 22,00 GMT.

Premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban, unul dintre liderii cei mai controversaţi din Uniunea Europeană, porneşte favorit în alegerile parlamentare care au loc duminică în Ungaria, pentru a-şi consolida puterea ‘iliberală’ care a transformat profund ţara sa, comenta sâmbătă AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri