Caută
Close this search box.

Tragedie în Maramureș: o fetiță de 5 ani găsită ucisă

Tragedie în orașul Baia Mare, capitala județului Maramureș. O fetiţă de numai 5 ani dispărută de acasă luni după-amiază a fost găsită moartă, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii şi procurorii deschizând o anchetă în condițiile în care există indicii că fetița a fost ucisă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că trupul neînsufleţit al fetiţei a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei.

”Tatăl unei fetiţe de 5 ani din Baia Mare a sesizat la Poliţie, luni în jurul orei 23.30, că fetiţa sa a dispărut de acasă în jurul orei 15. Fetiţa a fost găsită decedată în cursul nopţii pe strada Electrolizei din Baia Mare, iar cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările în acest caz se desfăşoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Surse din cadrul anchetei au declarat că, din primele cercetări, rezultă că fetiţa ar fi fost ucisă. ”Se audiază membrii ai familiei, persoane din anturajul acestora, vecini”, au spus sursele citate. (foto eMaramures)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri