Trupa The Humans a impresionat audienţa de pe Altice Arena încă din prima zi de repetiţii la Eurovision, aducând în premieră pe scenă 31 de personaje.

FOTO: TVR

Spectacolul, pregătit în studiourile TVR, a impresionant audienţa din arenă – ţinutele artiştilor, scenografia, decorurile, jocul de lumini şi vocea Cristinei Caramarcu, solista grupului, fiind apreciate de organizatori şi de jurnalişti.

„Mi s-a îndeplinit o dorinţă uriaşă: am arătat şi am cântat aşa cum ne-am dorit, aşa cum ne-am imaginat primul nostru moment pe scena Eurovision. Repetiţia a ieşit aproape perfect şi suntem foarte optimişti înainte de semifinală”, a declarat, în culise, Cristina, potrivit TVR.

Vineri va avea loc a doua sesiune de repetiţii.

„Suntem încântaţi să realizăm o premieră la Eurovision, aducând pe scena concursului nu mai puţin de 31 de personaje. Chiar dacă regulamentul nu permite mai mult de şase artişti pe scenă, noi vom realiza o premieră şi vom fi, într-un fel, mai mulţi. Spectacolul nostru include şi 25 de manechine purtând măşti care sugerează depersonalizarea şi riscul pierderii identităţii într-o lume tot mai grăbită şi mai indiferentă, la care suntem martori în viaţa de zi cu zi.

Conceptul accentuează mesajul piesei, care este unul de speranţă şi de încurajare. Vrem să accentuăm cât de important este să te opreşti, să priveşti în jurul tău şi să te bucuri de viaţă”, au declarat artiştii la conferinţa de presă.

Jurnaliştii au lăudat vocea Cristinei, pe care au apreciat-o ca fiind cea mai bună de la ediţia din acest an şi au cântat, alături de ea, acordurile piesei „Goodbye”.

Telespectatorii TVR pot vedea cum a decurs prima repetiţie a trupei The Humans pe scena de la Altice Arena, dar şi imagini de la sosirea delegaţiei României în Portugalia, întâlnirea cu presa, momentele din culise la Drumul spre Lisabona.

Pentru a ajunge în etapa finală, trupa The Humans are nevoie de voturile românilor din străinătate, care vor conta în proporţie de 50%. Restul de 50% este decizia juriului.

Trupa The Humans va cânta în a doua semifinală a concursului Eurovision, pe 10 mai. Marea Finală va avea loc două zile mai târziu, pe 12 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =