Caută
Close this search box.

Arturo Vidal și ”hoțiile” celor de la Real Madrid

Real Madrid-Bayern Munchen 2-2 în meciul retur de pe ”Bernabeu”, scor general 4-3 pentru madrileni, dar echipa lui Ronaldo pare a fi fost împinsă de la spate de arbitrii, în drumul ei spre a treia finală consecutivă. Cel puţin de acest lucru e sigur internaționalul chilian Arturo Vidal (30 de ani), mijlocaşul lui Bayern Munchen, care, pe contul său de Instagram, i-a atacat furibund la finalul meciului pe „galactici”.

„Şoarecii”, a fost mesajul postat de marea absenţă a lui Heynckes, pe Instagram, alături de o poză de la finalul meciului, în care apar jucătorii lui Real Madrid.

Bayern a cerut cerut nu mai puţin de trei penalty-uri în meciul cu Real Madrid. Campioana Germaniei a reclamat două lovituri de pedeapsă, după faulturi asupra lui Robert Lewandowski şi Mats Hummels, dar şi la henţul evident făcut de Marcelo, pe care chiar acesta însuși l-a recunoscut după meci.

În partida tur, campioana Germaniei a reclamat un penalty, la un presupus fault al lui Carvajal asupra lui Lewandowski. Mai mult, în sferturile din 2017, pe „Bernabeu”, bavarezii au acuzat de asemenea arbitrajul. Atunci, „galacticii” au înscris două goluri din ofsaid, iar Casemiro a fost iertat de o eliminare de către arbitrul Viktor Kassai.

„Când Real Madrid a început să se sperie, arbitrul și-a început show-ul. O astfel de hoție nu poate avea loc în Champions League!”, spunea același Vidal, după dubla din 2017.

În urmă cu doar trei săptămâni, Vidal, fost jucător al lui Juve, nu făcuse parte din lotul bavarezilor pentru meciul cu Sevilla (0-0), astfel că a privit din tribună, pe o tabletă, finalul de la Real – Juve (1-3). Chilianul şi-a ieşit din minţi la golul marcat de Ronaldo, în prelungiri, din penalty. (foto 90min.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri