Caută
Close this search box.

Vremea noilor valoroși

Periodic, oamenii se plâng de o deteriorare a sistemului de valori. Unii îi spun „sistem”, alţii „scară” sau „scală”. Oricum, când le vine vremea, cu toţii cad de acord că „aşa nu se mai poate”. Ceea ce ieri era considerat hidos, astăzi e lăudat ca frumuseţe orbitoare. Proştii satului, se plâng cârcotașii, au ajuns în fruntea bucatelor și înfulecă de ți-e mai mare dragul, tot mai rotofei. Virtutea trage la măsea până cade sub masă. Păgânii îşi fac cruce, avioanele zboară pe sub apă, iarba are să crească anul ăsta invers.

De fapt, oamenii cu apetit sănătos cărora noua democrație le-a dat tacâmurile și dregătoriile, ne învață, între două ospețe, că valorile nu mai sunt ce credeam noi pe vremea noastră. Eu am văzut odată o femeie pe care o credeam frumoasă, dar cine ştie ce s-o fi ales de dânsa din punct de vedere politic, mediatic șamd. Dumneata ai cunoscut un om deştept, dar ăla nu le face față nici pe departe ăstora de azi.

Într-o confruntare de acest gen, aşa-zisele straturi ale istoriei nu sunt de niciun folos. Am un vecin, om important nu numai pe scara blocului, ci și pe scara vilei de partid, care nici nu crede în istorie. Când îi propun să comitem un dialog privitor la ceva, orice, şi fac apel la cine ştie ce eveniment istoric, zice: „De unde ştii? Ai fost tu acolo?” De câte ori face asta, până să mă gândesc ce să-i răspund, el se duce să-și vadă de treburile lui și-ale țării (în fond, cam aceleași).

Schimbarea sistemului-scării-scalei îi orientează pe oameni mai ceva ca pe pilitura de fier într-un câmp magnetic. Unii se plâng că valorile nu mai sunt ce-au fost, dar oamenii competenți de azi ţi-o spun verde-n faţă că nici n-au fost vreodată. În fine, cei aparţinând unei a treia categorii habar n-au pe ce planetă se află și despre ce este vorba. Lucru lipsit de importanţă, din moment ce oricum se pricep la orice și le pot da oricând peste bot, cu un drept la vot bine plasat, pisălogilor care-i tot deranjează ieșind la proteste…

Îmi vine în minte exemplul gospodinelor care, prin ‘90 (un an rău pentru scări şi scale, dar bun pentru pătrunjel, ceapă şi minerit) au retezat elanul civic al unei binecunoscute poete: „Ne place poezile dânsei, dar să-şi vadă de poezi, să lase politica la alţii care se pricepe, că nici alţii n-o învaţă pe dânsa poezi!” Un admirabil caz de autoreglare socială a sistemului de valori, autoreglare care în zilele noastre tinde să devină o regulă, o bună practică, o literă de lege.

Ei, dacă vom reuși să atingem supremul consens social, în sensul că-i vom lăsa pe cei mai vrednici guralivi și simpatici șmecherași să ne călăuzească pe întortocheatele căi ale politicii, iar pe ăia cu carte, ca pe niște fuduli nesuferiți ce sunt, îi ușuim înapoi la poezile lor, nici capul n-o să ne mai doară cu privire la viitor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri