Caută
Close this search box.

Formidabil: Irina Begu o elimină pe Ostapenko, nr. 5 mondial, la Madrid !

irina begu

Performanță extraordinară a româncei Irina Begu (locul 36 WTA), care reușește s-o elimine din turneul de la Madrid pe una dintre marile favorite, Jelena Ostapenko (locul 5 WTA), nimeni alta decât campioana en-titre a turneului de Grand Slam de la Roland Garros! Irina Begu a câștigat partida în două seturi, 6-3,6-3, rezultat zdrobitor, realizat în numai o oră și 25 de minute.

Irina Begu a obținut astfel a doua victorie din cariera sa contra unei jucătoare de Top 5. Ca și prima (cu Muguruza în urmă cu doi ani), cea de azi a venit tot la Madrid.

În faza următoare,  Irina Begu, bucureșteanca de 27 de ani și 1,81 m, va juca împotriva învingătoarei din meciul unei alte românce, Mihaela Buzărnescu, în compania rusoaicei Maria Șarapova.

Alte eliminări oarecum neașteptate după acest prim tur sunt Venus Willliams (eliminată de Kontaveit) și Coco Vandeweghe (eliminată de Mladenovici). Turneul de la Madrid aduce la start patru jucătoare din România. Simona Halep (care va juca cu Ekaterina Makarova), Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu vor evolua pe tabloul principal al competiţiei patronate de Ion Ţiriac. (foto treizecizero.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri