Caută
Close this search box.

Toader merge la CCR ca să pledeze personal pentru revocarea Laurei Coruţa Kovesi, şefa DNA

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, susţine că va merge la Curtea Constituţională (CCR) atunci când se va dezbate sesizarea privind existenţa unui conflict Guvern – Preşedinte ca urmare a respingerii cererii de revocare a Laurei Coruţa Kovesi, şefa DNA.

Toader susţine că preşedintele Iohannis a încălcat Constituţia, aceasta fiind şi raţiunea sesizării, dar a evitat să răspundă dacă apreciază ca necesară suspendarea acestuia, precizând că niciodată deciziile CCR în astfel de cazuri nu au avut drept consecinţă sancţionarea părţii care a generat conflictul.

“Pentru soluţionarea conflictului, da, voi merge personal. Am vorbit cu doamna premier şi m-a solicitat ca eu să susţin cele stabilite în sesizare”, a anunţat Toader, citat de News.ro.

Întrebat care va fi argumentul forte pe care îl va invoca, el a răspuns: “Neconstituţionalitatea, comportamentul şi crearea unui blocaj instituţional între preşedintele României, pe de o parte, ministrul Justiţiei, parte a Guvernului în acelaşi timp”.

Solcitat să precizeze dacă în opinia sa şeful statului a încălcat Constituţia şi este pasibil de suspendare, el a spus că preşedintele a încălcat Constituţia, acesta fiind şi motivul sesizării Curţii, dar niciodată deciziile Curţii Constituţionale în astfel de cazuri nu au dus la sancţionarea părţii care a generat conflictul.

„Partea care sesizează CCR un conflict juridic de natură constituţională evident că are convingerea încălcării exigenţelor constituţionale de către partea pe care o reclamă. Noi venim cu argumente, Curtea va decide. Sunt 15 ani de când există competenţa Curţii de a soluţiona astfel de conflicte şi multe dintre ele au fost constatate, dar nu au dus la sancţionarea părţii care a generat conflictul. Să nu mă întrebaţi atunci de ce am solicitat, printre cele 20 de motive în cazul doamnei Kovesi încălcarea Constituţiei faptul că a provocat cele trei conflicte, din care a doua pronunţată de Curte, iar în unul, Curtea a arătat care e conduita de urmat de către DNA, pentru că acolo este vorba despre o încălcare repetitivă a Constituţiei. A fost vorba de trei conflicte, într-un termen foarte scurt, ceea ce înseamnă că avem o altă premisă, o altă ipoteză prin raportarea autorităţilor la Constituţie”, a explicat Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 23 aprilie, că premierul Viorica Dăncilă a semnat în faţa sa sesizarea către Curtea Constituţională privind refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, iar documentul va ajunge la CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri