Vladimir Putin va fi investit astăzi pentru cel de-al al patrulea mandat de președinte al Rusiei, informează BBC. În acest fel, acesta își va menține puterea până în 2024 după ce a fost deja la putere timp de 18 ani ca președinte al statului sau ca șef de guvern.

Menținerea și centralizarea puterii timp de aproape două decenii au dus la asocierea lui Putin de către opoziție drept țar sau împărat. De acest fapt s-au legat și protestele opoziției de pe data de 5 mai. Manifestanții au scandat mai multe lozinci, printre care și #ElNuesteȚarulNostru, fiind una dintre etichetele promovate de Alexei Navalny, figura eminentă a opoziției ruse. În cadrul manifestațiilor de sâmbătă desfășurate în 19 orașe din Rusia au fost arestați peste 1000 de opozanți. Chiar și liderul lor, Alexei Navalny a fost arestat după doar câteva minute când își făcuse apariție la proteste, dar a fost deja eliberat.

Vladimir Putin, 65 de ani, a câștigat alegerile din martie cu o majoritate covârșitoare de 76 % dar observatorii străini și opoziția au contestat acest procent sugerând falsificările în masă prin dovezi video care au fost difuzate pe internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 4 =