Fostul premier Sorin Grindeanu a plecat de la DNA, unde a fost audiat în dosarul Belina.

La ieşirea, Grindeanu a afirmat că a dat o declaraţie, aşa cum a dat şi acum câteva luni – atunci când a fost audiat tot ca martor în dosarul Belina – şi că a spus adevărul

„Nu au fost lucruri noi, au fost chestii procedurale. Nu pot să intru în amănunte. Cred că a văzut toată ţara că am fost la acel pescuit doar o singură dată. Am declarat ceea ce am declarat şi data trecută. Că am fost la pescuit, am pescuit, m-am întors la Bucureşti, nu pot să dau amănunte, nu este procedural corect. Am spus adevărul, aşa cum a fost. Că am pescuit”, a declarat Grindeanu la ieşirea de la DNA, citat de News.ro.

Grindeanu s-a referit la partida de pescuit pe lacul Belina, la care a fost, în 2017, împreună cu Liviu Dragnea, liderul PSD.

Întrebat care mai este relaţia sa cu Liviu Dragnea, el a răspuns: „Sinusoidală„.

Grindeanu s-a mai aflat la DNA în 13 septembrie 2017, atunci a fost audiat peste 3 ore, tot în aceeaşi calitate, fără a spune în ce dosar.

„Aşa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot să le declar şi altele pe care nu pot să le declar. Nu vreau şi nu pot să dau amănunte din acest dosar. (…) Eu cred că am fost clar – calitatea mea este cea de martor, amănunte din dosar nu pot să comunic (…) Am spus adevărul şi ceea ce ştiam eu”, a răspuns fostul prim-ministru la întrebările insistente ale jurnaliştilor despre obiectul dosarului în care a fost audiat.

Atunci, în septembrie 2017, Grindeanu să se înţeleagă că audierea sa nu are legătură cu perioada în care era viceprimar şi cu dosarul DNA privind imobilele din Timişoara, în care sunt acuzaţi primarul Nicolae Robu şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu, afirmând din nou că el nu are nicio implicare în acest caz pentru că nu a avut, ca viceprimar, atribuţii în domeniul patrimoniului oraşului.

„Trecute ilegal din proprietatea statului”

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh este inculpat pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, cauză în care DNA a cerut Camerei Deputaţilor şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene. Solicitarea a fost respinsă de parlamentari.

DNA îi acuză pe cei doi miniştri că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 9 =