Caută
Close this search box.

Trump nu participă la inaugurarea ambasadei SUA din Ierusalim

trump

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu va participa, pe 14 mai, la Ierusalim, la inaugurarea ambasadei americane. Delegaţia SUA urmează a fi condusă de adjunctul secretarului de Stat, John Sullivan, informează agenţia EFE, via Agerpres.

Protest pașnic anti-Trump: Tripleți botezați Ierusalim, Capitala şi Palestina

Trump lipsă. Componenţa delegaţiei

După cum a precizat Casa Albă într-un comunicat, din delegaţie mai fac parte secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, consilierii preşedintelui, Ivanka, fiica sa, şi ginerele Jared Kushner, asistentul preşedintelui şi reprezentant special pentru negocieri internaţionale, Jason Greenblatt, şi ambasadorul SUA în Israel, David Friedman.

Liderul american sugerase săptămâna trecută că ar putea merge la inaugurare, dar în final a declinat această variantă. Data de 14 mai a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătorirea a 70 de ani de la crearea statului Israel.

Trump, gest fără precedent

Donald Trump şi-a anunţat în decembrie decizia de „a recunoaşte oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului”, încălcând linia predecesorilor săi şi trecând peste avertismentele venite din multe direcţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri