Caută
Close this search box.

Trezoreria americană impune noi sancţiuni în legătură cu Iranul

trezoreria americană

Trezoreria americană a prezentat joi noi sancţiuni în legătură cu Iranul. Toate vizând şase persoane pe care le acuză de legături cu Al-Qods, din cadrul Gardienilor Revoluţiei. De asemenea, mai sunt vizate şi alte trei entităţi iraniene, relatează Reuters, via News.ro.

Executivul prezintă aceste sancţiuni la două zile după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015. Ayatollahul Ali Khamenei: Trump va eşua împotriva Iranului la fel ca „mai inteligentul” Ronald

Cele şase persoane şi trei entităţi sunt sancţionate în cadrul reglementărilor americane care vizează suspecţi de terorism şi activităţi financiare iraniene.

Trezoreria americană vizează acţiuni teroriste

Armata israeliană a acuzat Fora Al-Qods – o unitate de elită din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a Republicii islamice – că a tras aproximativ 20 de proiectile şi obuze de pe teritoriul Siriei către Platoul Golan, fără să facă victime.

Aceste tiruri au provocat o ripostă israeliană fără precedent de la începutul Războiului din Siria, în urmă cu peste şapte ani.

Casa Albă, care a condamnat ”atacurile provocatoare” ale Iranului, a îndemnat Gardienii Revoluţiei ”să-şi asume întrega responsabilitate a consecinţelor şi acţiunilor lor iresponsabile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri