Caută
Close this search box.

Dan Barna: România nu mai are credibilitate pe plan extern

usr-plus

Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, afirmă că poziţia reprezentanţilor României referitoare la declaraţia comună a UE cu privire la mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă „un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui” Klaus Iohannis.

El consideră, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „semnalul transmis astăzi de PSD-ALDE este că România nu mai are credibilitate şi predictibilitate pe plan extern şi că o grupare care ia deciziile exclusiv în beneficiul lor abandonează UE”.

„Am ajuns într-un moment de o gravitate absolută în care PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor, fără un minim respect pentru ordinea constituţională şi pentru procedurile diplomatice şi instituţionale specifice în context european. Vorbim de un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui. Suntem deja într-un blocaj instituţional total care aruncă în aer toată credibilitatea noastră pe plan extern”, declară liderul USR.

Barna adaugă că USR a susţinut dintotdeauna necesitatea respectării ordinii instituţionale, a unui dialog instituţional şi a unei analize aprofundate asupra întregului climat din regiunea Orientului Mijlociu şi care să ţină cont inclusiv de poziţionarea aliaţilor noştri din UE şi NATO.

Un răspuns

  1. Dar nici Dan Barna n-are nicio credibilitate in interior mai ales pentruca acest individ are contracte cu „statul ” lui Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri