Caută
Close this search box.

Stat Islamic a revendicat atacul de la Paris, soldat cu un mort și patru răniți. Înainte de a ucide, teroristul a strigat: Allah Akbar

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a revendicat atacul cu cuţit, comis aseară la Paris de un individ care a fost împușcat de polițiștii francezi.

„Autorul acestui atac cu cuţitul la Paris este un soldat al Stat Islamic, iar operaţiunea a fost desfăşurată ca represalii faţă de state ale coaliţiei” internaţionale antijihadiste din Irak şi Siria, a declarat o „sursă din cadrul serviciilor de securitate” pentru Amaq, agenţia de presă a SI.

UPDATE Bărbatul care este autorul atacului de la Paris s-a născut în Cecenia, în 1997, conform presei franceze, care citează surse judiciar, iar părinţii săi sunt interogaţi de poliţie.

Informația legată de revendicarea SI a fost difuzată de centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE Intelligence Group, transmite AFP, preluatî de Agerpres.

Individul care a ucis sâmbătă un trecător şi a rănit alte patru persoane în capitala Franţei, înainte de a fi împuşcat, a strigat „Allah Akbar” (Allah e mare) în cursul atacului său cu cuţitul, potrivit martorilor, a anunţat procurorul Parisului, François Molins, care a sesizat secţia antiteroristă a parchetului, relatează AFP.

„În acest stadiu şi pe baza unor mărturii că agresorul a strigat „Allah Akbar” atacând trecătorii cu cuţitul, şi ţinând cont de modul de operare, am sesizat secţia antiteroristă a parchetului din Paris”, a declarat François Molins în faţa presei, în cartierul Operei.

Ancheta este desfăşurată sub calificările de „asasinat” şi „tentativă de asasinat asupra persoanelor care deţin autoritate publică„, „în legătură cu o acţiune teroristă„, a precizat el.

Ancheta a fost încredinţată în comun brigăzii criminale a poliţiei judiciare din Paris, direcţiei generale a securităţii interne (DGSI) şi subdirecţiei antiteroriste (Sdat), a adăugat procurorul.

Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns că Franţa plăteşte „încă o dată preţul sângelui”, însă a dat asigurări că nu va ceda „niciun centimetru duşmanilor libertăţii„.

Ministrul francez de interne, Gerard Collomb, nu a întârziat să salute „sângele rece şi reacţia rapidă a forţelor de ordine care l-au neutralizat pe atacator. Gândurile mele se îndreaptă spre victimele acestui act odios”, a scris el pe Twitter.

 

Acest atac s-a produs în timp ce Franţa trăieşte sub o ameninţare teroristă constantă. Ultimul atac sângeros, la 23 martie, la Carcassonne şi Trčbes (sud), a ridicat la 245 numărul victimelor ucise în atentate comise pe teritoriul Franţei cu începere din 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri