Zi de naștere foarte tristă pentru Cristi Țopescu – fost și el jurnalist – al doilea copil al regretatului Cristian Țopescu. În ziua în care a împlinit 42 de ani, acesta și-a pierdut tatăl. Fostul genial comentator sportiv a murit marți, 15 mai, la spitalul Elias, unde fusese internat cu o săptămână înainte, în urma agravării unor probleme cronice, în special de diabet.

În vârstă de 81 de ani, împliniți pe 26 martie a.c., Cristian Țopescu a fost căsătorit de trei ori și a avut câte un copil din fiecare căsnicie. Prima soție a a fost Rodica, mama cunoscutei jurnaliste Cristina Ţopescu (57 de ani), care s-a consacrat și ea în lumea televiziunii. Cristian Țopescu a divorțat de prima soție după 11 ani și s-a căsătorit cu Rosemarie, o economistă din București. Aceasta i-a dăruit primul băiat, pe Cristi, acum în vârstă de 42 de ani.

Regretatul comentator sportiv și Rosemarie s-au despărțit după 15 ani de mariaj.Mai târziu, la 61 de ani, Cristian Țopescu a luat-o de soție pe Christel Ungar, colega sa din TVR, mai tânără cu 29 de ani decât el. Și aceasta i-a dăruit un băiat, pe Felix Sebastian (20 de ani), acum student la Viena. (foto Click!)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =