Caută
Close this search box.

Dusterul şenilat a fost şocul românesc al Expoziţiei pentru Apărare

dusterul şenilat

Dusterul şenilat este prezent în aceste zile la cea de-a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA). Modelul militar de Duster se află deja în dotarea Jandarmeriei Montane, informează Mediafax.

Corvete şi sisteme HIMARS. O hotărîre a fost adoptată de Guvern acum

Dusterul şenilat este pentru detaşamentele de intervenţie

Sunt foarte multe sectoare la care se adresează acest produs, precum Jandarmeria Montană, SMURD, dar şi orice alt detaşament de intervenţie în teren greu. Poate fi agricultură, armată, dar şi industria hotelieră. Se poate merge cu el pe zăpadă, prin noroi sau nisip. Se montează foarte simplu, în aproximativ o oră.

, a declarat Oierre Lavivier, director general Acf Industrie Braşov, compania care dezvoltă şenilele pentru Duster.

Şenilele, doar pe Duster 4×4

Potrivit reprezentanţilor Acf, şenilele se montează doar pe maşinile Duster 4×4. Costul celor patru şenile este de 10.700 de euro, fără TVA, adică aproape jumătate din valoarea unui Duster.

În perioada 16-18 mai, la complexul expoziţional ROMAERO, are loc a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care reuneşte peste 200 de firme din 24 de ţări.

Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include şi numeroase demonstraţii practice, privind funcţionarea tehnologiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri