Caută
Close this search box.

Incredibil, Hagi: ”Trebuie să dispar? Nu pot să vorbesc despre fotbal?”

Așa cum MagnaNews a anunțat săptămâna trecută, patronul de la Viitorul și omul care a făcut ca această echipă să ajungă campioană, fostul selecționer Gheorghe Hagi, i-a adresat câteva întrebări și i-a dat unele sfaturi actualului selecționer, Cosmin Contra, incusiv în legătură cu neconvocarea jucătorilor Ianis Hagi şi Ţîru, ambii de la formaţia campioană a României.

Iar pentru că au existat voci care i-au cerut lui Hagi să-şi prezinte scuze, punctul nostru de vedere este limpede. Îl exprimăm din nou, așa cum am mai făcut-o: nu vedem nimic anormal atunci când un selecționer mai tânăr primește sfaturi de la unul mai în vârstă și mai experimentat, cu rezultate mai bune atât ca antrenor, cât și ca jucător. Mai are rost să așezăm pe două coloane rezultatele CONCRETE obținute de Hagi și de Contra? Ca și în cazul comparației Hagi – Mutu, diferența nu numai că există, dar este și astronomică. Din acest motiv și din multe altele, Hagi poate oricând să îi dea sfaturi, să îi adreseze întrebări sau chiar să îl critice pe Cosmin Contra. Lucru pe care, evident, nu îl poate face oricine.

La conferința de presă dinaintea meciului decisv de la Cluj, cu CFR, Hagi a părut supărat. Și nu fără motive. El a spu, între altele:

Am înţeles că trebuie să-mi cer scuze. Dacă eu am ajuns să-mi cer scuze că vorbesc în România, atunci ăsta este un mare semn de întrebare, după tot ce am făcut în carieră. Atunci, îmi cer scuze că am investit în fotbal, că am muncit. Că am jucat 18 ani la echipa naţională la nivel înalt, că am peste 100 de meciuri la echipa naţională, că am jucat la 3 Campionate Europene şi 3 Mondiale. Şi, mai ales, pentru ceea ce am făcut după ce m-am lăsat. mi cer scuze că mai am tupeul să apar şi să vorbesc despre România! Dacă nici de fotbal nu pot să vorbesc, atunci despre ce o pot face? Trebuie să dispar? Nu am cum să dispar pentru că m-am înhămat la o muncă. Le urez tuturor succes, cu inima deschisă, dar eu am plecat la drum acum 8-9 ani. Fără niciun interes, interesul meu este pentru România.

Îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naţionale şi promit că, de acum încolo, până nu o să fiu implicat cu vreo funcţie la loturile naţionale, nu o să mai vorbesc despre asta. Nu mă mai întrebaţi pentru că nu vreau să creez o stare negativă, panică, sau să se spună că atac pe cineva. Îţi spun şi eu ca nea Ando, «mai bine tăceam» O să tac, o să mă uit şi o să sper că vom avea calificări. Nu trebuie doar să participăm, trebuie să ne şi calificăm.

Îmi spuneţi mie că sunt subiectiv doar pentru a crea o diversiune importantă? Eu, care sunt serios, care am valori profesionale clare, reguli şi principii, acelea de a face performanţă, unicul lucru care îmi place este acela de a fi cel mai bun. Ştiu că majoritatea din România e cu mine, dar este un grup frumos care nu vede faptele. Nu se poate vorbi de subiectivism când faptele arată performanţă.

Încercaţi să scoateţi despre mine că sunt subiectiv, dar mă abţin cât pot pentru că e bine să fiu modest, dar să nu fiu luat de…că nu sunt„, a declarat Hagi, preluat de Telekomsport. (foto byfarthegreatsiteteam.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri