Caută
Close this search box.

Tudor Chirilă, dorit primar de PNL: ”Nu colaborez cu nimeni din mafia politică PSD, ALDE, PNL”

Cunoscutul muzician, actor și compozitor Tudor Chirilă (44 de ani), fiul celebrului și regretatului scriitor și ziarist Ioan Chirilă (director al Gazetei Sporturilor la sfârșitul anilor 90,) este curtat de PNL pentru a candida la Primăria Capitalei. Tudor Chirilă a infirmat însă că se află în negocieri cu PNL.

Potrivit unor surse din conducerea PNL, liberalii au purtat discuţii cu oameni din afara partidului pentru funcţia de Primar General al Bucureştiului. Un alt posibil candidat avut în vedere de PNL este Nicuşor Dan, fostul preşedinte USR.

Tudor Chirilă neagă discuţiile cu PNL. Ba mai mult, critică toate partidele, inclusiv PNL:

„Nu au existat şi nu vor exista discuţii cu PNL pe care îl consider un partid la fel de toxic la PSD şi ALDE, pentru nicio funcţie publică sau candidatură. Nu sunt interesat de nicio formă de colaborare cu mafia politică din România reprezentată de aceste trei mari partide şi micii lor sateliţi”, a precizat Tudor Chirilă pentru Realitatea TV.

Tudor Chirilă este cunoscut acţiunile sale la protestele din stradă, dar şi pentru comentariile dure pe care le face cu privire la numeroși politicieni, la Legile Justiţiei şi alte acţiuni ale actualei puteri.

În prezent, Tudor Chirilă este jurat şi antrenor la Vocea României, artist, dar şi actor. (foto youtube)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri