Caută
Close this search box.

Pleșoianu e supărat că nu o poate bruia pe Kovesi la ONU, acolo unde șefa DNA vorbește la Convenţia împotriva Corupţiei

liviu pleşoianu

Liviu Pleșoianu, deputat PSD, un contestatar vehement al Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, cel care a cerut în repetate rânduri revocarea și chiar judecarea ei, pare furios că n-a știut din vreme de discursul lui Kovesi al ONU, ca să-l bruieze.

Înțeleg că mâine (azi – n.n.) intenționezi să îi minți și pe cei de la ONU. Stai liniștită, voi avea și eu grijă să afle toată lumea de pe acolo cine ești și cu ce te-ai ocupat în toți acești ani! Îmi pare rău că nu am aflat mai devreme că mergi acolo, că te-ai fi trezit cu mine în sală cum te-ai trezit și toamna trecută la Bruxelles!…scria Liviu Pleșoianu pe pagian sa de Facebook.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), susţine, la New York, un discurs în cadrul unei reuniuni la nivel înalt organizate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU).

Potrivit unui comunicat al DNA, dezbaterea marchează aniversarea a 15 ani de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC), cunoscută şi drept Convenţia de la Merida, semnată şi ratificată de România, alături de alte 182 de state, transmite Agerpres.

La reuniune participă preşedintele Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precizează sursa citată.

sursa foto: realitatea.net

Laura Codruţa Kovesi a fost invitată să vorbească în deschiderea primei sesiuni de dezbateri, intitulată „15 ani de implementare a Convenţiei – tendinţe, realizări şi provocări„. Reuniunea va găzdui două sesiuni de dezbateri la care, pornind de la prezentările făcute de experţii invitaţi, ceilalţi participanţi vor avea posibilitatea să adreseze întrebări şi să împărtăşească aspecte rezultate din experienţa ţărilor pe care le reprezintă, se menţionează în comunicat.

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei

În conformitate cu Rezoluţia 72/196, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în vederea organizării acestei reuniuni la nivel înalt, preşedintele forului va întocmi o sinteză a discuţiilor, document ce urmează a fi transmis Conferinţei statelor membre ale Convenţiei – for decizional – precum şi tuturor statelor membre ONU.

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a fost adoptată în octombrie 2003 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi a fost semnată la Merida, în Mexic, ca urmare a recunoaşterii caracterului global al ameninţărilor pe care le presupune corupţia, ameninţări ce impun o abordare cuprinzătoare şi multidisciplinară.

Convenţia este un instrument anticorupţie care reprezintă o angajare internaţională aproape universală, având în vedere că a fost semnată de 183 de state, iar dispoziţiile Convenţiei sunt obligatorii pentru statele semnatare, se mai arată în comunicatul citat. Convenţia de la Merida a fost ratificată de România în anul 2004

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri